Fabrica de Lapte Brașov a depășit în 2025 pragul de 1 miliard de lei cifră de afaceri

Fabrica de Lapte Brașov S.A., companie locală producătoare a lactatelor Olympus și lider în colectarea laptelui de la fermierii din România, a depășit în anul 2025 cifra de afaceri de 1 miliard de lei. Această premieră a companiei este rezultatul unor investiții de peste 217,5 milioane de euro, derulate începând cu anul 1999 de către Grupul Hellenic Dairies, companie de familie cu o tradiție de peste 75 de ani, deținătoare a brandului Olympus și a fabricii din Hălchiu, județul Brașov.

Printre cele mai recente investiții ale grupului în România se numără peste 40 de milioane de euro pentru construcția și utilarea centrului logistic cu depozit frigorific high-bay al Fabricii de Lapte Brașov, inaugurat în anul 2024, și 7,5 milioane euro pentru o nouă hală de producție și depozitare, un proiect demarat la începutul anului 2026 și având ca termen de finalizare luna decembrie 2026.

”Atingerea bornei de 1 miliard de lei cifră de afaceri reprezintă pentru noi o performanță deosebită. Ea înseamnă peste 25 de ani de eforturi susținute, investiții în creșterea treptată a producției și în dezvoltarea echipei, în parteneriate solide și în dezvoltarea unei rețele naționale de furnizori care numără acum peste 1.200 de fermieri. Chiar dacă în lumea afacerilor depășirea acestui prag în 25 de ani nu se interpretează ca record, pentru noi, ca parte a unei companii de familie care prioritizează creșterea organică, calitatea și parteneriatele, el validează faptul că succesul stabil și durabil se construiește lent, concomitent cu piața și partenerii. Totodată, atribui acest succes și consumatorilor din România care aleg în număr tot mai mare lactatele Olympus cu 100% lapte românesc”, a declarat Athanasios Giannousis, Director Comercial Olympus România.

Citeste și:  Impact violent lângă Sibiu! O tânără și un copil din Brașov au ajuns la spital

Fabrica de Lapte Brașov a fost construită de la zero și dotată cu cele mai noi tehnologii de producție în urma unei investiții de 55 de milioane de euro. Inaugurată în anul 2011 și modernizată constant, fabrica este în prezent un reper european în ceea ce privește tehnologiile de producție și management, eficiența energetică și ambalarea responsabilă a lactatelor. Echipa fabricii numără în prezent peste 500 de oameni, a căror activitate este asistată de vehicule autonome LGV (Laser Guided Vehicles), macarale de mare precizie și benzi transportoare inteligente.

Producția fabricii se bazează pe colectarea zilnică a 560.000 litri de lapte de la peste 1.200 de fermieri din România. Acest proces se realizează atât la sediul din Hălchiu, cât și prin intermediul a 3 centre de colectare amplasate în Banat, Dobrogea și Oltenia. Deschiderea și operarea acestor centre de recepție, testare și depozitare la rece a laptelui permit chiar și microfermelor din proximitate să își valorifice producția, contribuind totodată la stabilitatea lanțului de aprovizionare. Produsele Olympus fabricate la Brașov sunt destinate în principal acoperirii cererii de pe piața din România. Mai exact, 70% din producție, realizată exclusiv cu lapte provenit de la fermierii din România, ajunge la consumatorii români, în timp ce 30% din producție se îndreaptă spre piețele din Germania, Franța, Italia, Marea Britanie și alte țări europene.

Citeste și:  „Mândrie în Ie” – Expoziție de ii cusute manual semnată de meșterul popular Zorica Donțu, în Brașov

Pe lângă lactate tradiționale și noutăți precum Olympus PrOtein, prin care compania răspunde noilor tendințe în nutriție, portofoliul Olympus din România include produse vegetale Carpos, sucuri naturale, ceai de munte și produse cu denumire de origine protejată (DOP). Acestea din urmă reunesc specialități precum Feta și Halloumi, produse de Hellenic Dairies în fabricile sale din Grecia și Cipru.

În materie de sustenabilitate, Fabrica de Lapte Brașov a fost primul producător local de lactate care a adoptat ambalajele reciclabile r-PET cu 35% plastic reciclat și ambalajele cu etichete detașabile din hârtie. Totodată, compania și-a redus amprenta de mediu cu ajutorul unui sistem fotovoltaic de 2 MW și al unei centrale care extrage biogaz din apa uzată. Nu în ultimul rând, Olympus Foods este un membru activ al comunității, sprijinind evenimentele locale și cauzele sociale, educația de mediu și agroalimentară prin parteneriate cu ONG-uri și instituții de învățământ specializate. Recent, compania a deschis și propriul magazin în incinta Fabricii de Lapte Brașov, unde comercializează produsele Olympus la prețuri de producător.

Citeste și:  Venituri nedeclarate din social media, de peste 3,3 milioane de lei. Patru persoane, vizate într-un dosar de evaziune fiscală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.