Farmaciile vor elibera antibiotice fără rețetă doar pentru 48 de ore, în situații de urgență

Ministerul Sănătății a transmis într-un comunicat că noul ordin privind eliberarea antibioticelor în farmacii nu impune niciun model special de formular și scade doza pentru situații de urgență, care se poate elibera fără prescripție, de la 72 la 48 de ore.

„Ordinul ministrului Sănătății reglementează informațiile minime care trebuie să fie cuprinse în prescripție și NU IMPUNE niciun model special de formular. Antibioticele se vor elibera în baza unei rețete care se reține în farmacie”, a precizat Ministerul Sănătății.

Doar în situații de urgență se pot elibera anumite antibiotice care acoperă doza pentru 48 de ore, fără prescripție, în baza unei declarații pe propria răspundere. Antibioticele pentru copii (siropuri, forme pediatrice în soluție) se vor elibera de către farmacie în ambalajul cel mai mic disponibil, care să poată acoperi doza necesară de urgență.

Citeste și:  Reorganizare fără zgomot: Peste 3.000 de angajați din 40 de companii, concediați în primul trimestru al acestui an

Pentru limitarea eliberării antibioticelor fără rețetă, Ministerul Sănătății a redus termenul pentru situațiile de urgență de la 72 la 48 de ore. Eliberarea dozei de urgență trebuie urmată de prezentarea ulterioară a pacientului la medic pentru consult și obținerea unei prescripții adaptate afecțiunii sale, subliniază ministerul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.