FC Braşov a cedat, pe final, în meciul amical cu Tuzla City

FC Braşov a cedat, pe final, în meciul disputat în cantonamentul din Antalya contra celor de la Tuzla City. Stegarii au pierdut cu scorul de 0-1, după ce echipa din prima ligă din Bosnia şi Herţegovina a marcat în minutul 85. Pe final de meci, Ştefan Blănaru a avut două ocazii mari pentru FC Braşov.

Un joc împotriva unei echipe bune, de primă ligă. Am preferat să împart echipa în două. O echipă care a avut calitate. Mă bucur că suntem sănătoşi. Un amical bun. Din păcate, aici bate foarte tare vântul şi condiţiile de joc au fost puţin improprii”, a spus Dan Alexa, antrenorul de la FC Braşov, la finalul meciului.

Înainte de meci a avut loc un moment emoţionant, jucătorii ambelor echipe au transmis un mesaj de susţinere pentru statul turc, după tragedia care a avut loc ieri dimineaţă. Fotbaliştii au făcut împreună o fotografie în care au ţinut drapelul Turciei.

“Suntem alături de victime, ne pare rău, o tragedie imensă! Din fericire pentru noi, suntem departe de zona aceea cu probleme. Toată lumea este sănătoasă, şi le mulţumim celor care s-au îngrijorat pentru noi. Suntem departe de zona aceea. Condoleanţe familiilor şi ne pare nespus de rău!”, a spus Dan Alexa referitor la tragedia din Turcia.

FC Braşov a jucat meciul în formula: Andrei Ureche (Ştefan Dobre min. 32, Daniel Mutu min. 62) – Marius Burlacu (Andrei Lascu min. 62), Andrei Marc (Ivan Fustar min. 62), Andrei Vasu (Bradley Diallo min. 62) – Sergiu Pîrvulescu (Tomislav Sorsa min. 62), Alexandru Saim Tudir (Vasile Constantin min. 62), Robert Boboc (Dan Spătaru min. 62), Cristian Pășcăluță (Ştefan Blănaru min. 62), Daniel Dumbravă (Rareş Lazăr min. 62) – Tudor Cociș (Eduard Lambrinoc min. 46), Zoran Mitrov (Kirill Kirilenko min. 46).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.