FC Braşov pleacă în cantonament în Antalya. Prezenţi acolo vor fi şi noii transferaţi Luka Maric, Marko Tesija și Răzvan Andronic

Pentru o mai bună pregătire, şi pentru ca în sfârşit jucătorii să facă antrenamante şi pe iarbă, nu numai pe suprafaţă sintetică, FC Braşov pleacă la sfârşitul săptămânii într-un cantonament centralizat în Antalya. Deplasarea se va face cu un avion charter, împreună cu o echipă de juniori a Rapidului, iar cantonamentul va dura 10 zile. Acesta este programat în perioada 11 – 20 febriarie. În această perioadă vor fi şi trei jocuri amicale, însă adversarii încă nu au fost stabiliţi.

“Avem mari probleme, ne-au căzut 3-4 jucători. Sunt accidentaţi pentru că sunt condiţii grele la Braşov. La cecerea antrenorului, jucătorii trebuie să se antreneze şi pe iarbă, facem un miniefort, o să plece echipa în Antalya cu Serban Moraru pentru o perioadă de 10 zile, de vineri până duminica viitoare, în 20. Antrenorul îşi face lotul şi cu cei care sunt sănătoşi pleacă. O să jucăm şi trei meciuri amicale acolo, încă nu le-am stabilit.”, a spus ieri într-o conferinţă de presă preşedintele FC Braşov, Ioan Mărginean.

“Cred că la Braşov în următoarele 3-4 săptămâni nu vom vedea iarba. Noi ne-am antrenat numai pe teren sintetic. E dificil, e o suprafaţă care nu ne avantajează deloc. Au apărut probleme medicale, Azi Dumbravă a suferit o entorsă uşoară, I s-a blocat piciorul în suprafaţa de joc.
Singura soluţie era să plecăm undeva unde găsim terenuri de iarbă. Primul meci, la Iaşi, vom juca pe iarbă. S-a găsit soluţia Antalya, este o soluţie foarte bună, o soluţie care ne va ajuta. Vom putea să lucrăm cât mai mult la relaţiile de joc, mai ales acum că au venit şi trei jucători noi şi trebuie să îi integrăm cât mai rapid dacă se poate. Numai plusuri poate aduce. Un cantonament in Antalya nu mai este lux pentru echipele din România, este necesitate.”, a completat Călin Moldovan, antrenorul FC Braşov.

În cantonament vor fi prezente şi noile achiziţii de la FC Braşov: croaţii Luka Maric şi Marko Tesija, dar și tânărul Răzvan Andronic.
“Sunt transferuri care au fost cerute de antrenor. În decembrie, am ajuns la concluzia că sunt câteva posturi care trebuie acoperite. Sunt jucători care fug la Liga a 2-a. Încearcă până în ultimul moment să joace la Liga 1.”, a mai spus Ioan Mărginean.

“Am reuşit să îl aducem pe Luka Maric, fundaş central care a jucat la Dinamo şi la Piteşti, în cariera lui a jucat numai la liga 1. Marko Tesija vine de la locul 1 din Bosnia, a jucat în prima ligă şi în Slovacia şi la el acasă în Croaţia. E şi Răzvan Andronic, un tânăr născut în 2.000, un jucător care a fost în curtea lui CFR Cluj, e tânăr şi are calitate. Ne mai dorim doi jucători, vedem ce ne oferă timpul, mai avem perioadă de transferuri până în 14. Nu e niciun secret, ne dorim un vârf de atac.”, a completat Călin Moldovan.

Totodată, s-a parafat şi o înţelegere de colaborare cu SR Braşov. O parte din jucătorii de la FC Braşov, care nu intră în vederile lui Călin Moldovan ar putea juca până în vară la SR Braşov pentru a ajuta echipa şi pentru a avea meciuri în picioare. În acest context, Marius Manole și Ștefan Nicolau au fost cedaţi către SR Braşov.
“Şi SR Braşov şi Râşnov şi Kids Tâmpa trebuie respectaţi şi trebuie îndrumaţi acolo cât mai mulţi jucători pe care noi să îi plătim. Sunt jucători care sunt tineri şi care trebuie să joace.”, a încheiat Ioan Mărginean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.