Feldioara sărbătorește Rusaliile cu tradiții și istorie la cea de-a XII-a ediție a festivalului „Sărbătoarea Rusaliilor” @ Duminică, 23 iunie

Sfȃrșitul săptămȃnii vă aduce o invitaţie la Feldioara pentru duminică, 23 iunie – Ediţia a XII-a a Festivalului „Sărbătoarea Rusaliilor”. Festivalul a fost iniţiat în anul 2011 alături de alte evenimente care pun în valoare tradiţiile şi istoria locului, prin accesarea de fonduri europene ca parte a Proiectului „Obiective culturale, tradiţii şi obiceiuri în comuna Feldioara”. Ulterior a fost continuat prin finanţare de la bugetul local, cu scopul încurajării comunităţii pentru menţinerea unei frumoase tradiţii care are loc de Rusalii – „Bătutul armizinilor”. Ediṭia de anul acesta beneficiază de finanṭare din partea Consiliului Judeţean Braşov ȋn cadrul Programului judeţean pentru finanţarea nerambursabilă a proiectelor culturale pe anul 2024, beneficiari de drept public, în urma unui concurs de proiecte.

Evenimentul este înfăptuit împreună cu comunitatea, adresându-se publicului de toate vârstele, într-o sărbătoare a perpetuării acestei tradiţii locale, regăsite în trecut atât la români, cât şi la saṣi. Scopul festivalului este de a ȋncuraja continuarea unei tradiţii frumoase – Bătutul armizinilor, o declaraţie de dragoste care constă ȋn „bătutul” ȋn pămȃntul din faţa casei fetei iubite a unei perechi de mesteceni tineri. Feciorii sunt cei care ȋndeplinesc acest frumos obicei, ȋn cete, iar bucuria noastră este mare să vedem tinerii care se implică ȋn continuarea tradiţiei.

Citeste și:  Autoritățile îndeamnă populația la utilizarea responsabilă a energiei electrice, în special seara

Ȋn cadrul proiectului, la începutul lunii iunie, s-au desfășurat două ateliere pregătitoare, ambele în parteneriat cu Liceul „Petru Rareș” Feldioara:

 “Atelierul de confecṭionat ṭăruṣi ferecaṭi”,în colaborare cu elevii clasei de Prelucrarea lemnului sub coordonarea prof. Călin Rușitaru. S-au realizat astfel 10 ṭăruṣi ciopliṭi în lemn care au fost apoi ferecaṭi în fier de către fierarul local Hans Klein. Ţăruṣii sunt foarte importanṭi în îndeplinirea obiceiului, fiind astfel puṣi la dispoziṭie cetelor de anul acesta ṣi din ediṭiile viitoare.

“Atelierul de legat generaṭii” – o întâlnire binevenită între feciorii de vârsta potrivită şi adulţi care au înfăptuit în trecut obiceiul, tocmai pentru transmiterea acestuia. Pliantul tipărit în cadrul proiectul ṣi distribuit gratuit către aceṣtia asigură un bun suport, conṭinând informaṭii despre obicei ṣi versuri ale cântecelor tradiṭionale din această zi.

Citeste și:  Compania Apa va continua investiţiile în modernizarea şi extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare din 12 localităţi braşovene

Evenimentul conţine, pe lângă secvenţele desfăşurării tradiţiei (mersul în pădure, „bătutul” armizinilor în faţa caselor fetelor de măritat, parada carelor) şi hora localnicilor în muzica fanfarei, precum şi un bogat program artistic cu talente locale şi invitaţi pe scenă în curtea Casei de Cultură. În cadrul festivităṭilor, după tradiṭionala paradă a cetelor de feciori ṣi hora din centrul localităṭii, vă invităm să participaṭi la un eveniment deosebit legat de istoria ṣi tradiṭiile comunei noastre: Lansarea volumului “Feldioara, izbândind prin istorie – Schiṭă monografică” realizată de Viorel Bodean.

Expoziṭia “Sărbătoarea Rusaliilor la Feldioara” organizată în holul Casei de Cultură va conṭine fotografii de epocă ṣi din ultimele ediṭii ale festivalului, tocmai pentru a se sublinia ideea continuării obiceiului ṣi va putea fi vizitată pe tot parcursul zilei de 23 iunie. Mai multe detalii despre „Bătutul armizinilor” la Feldioara se pot descoperi ṣi vizitȃnd expoziţia temporară dedicată din Cetatea Feldioara, pe toată durata lunii iunie.

Citeste și:  Astăzi are loc proba scrisă a examenului de titularizare a cadrelor didactice. Aproape 1200 de candidați în județul Brașov

Proiectul beneficiază aṣadar de o finanţare de 30.000 lei din partea Consiliului Judeţean Brașov, diferenṭa până la 48.200 lei, bugetul total al proiectului, fiind asigurată de Primăria Feldioara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.