Festival închis în zona Lacului Noua după nereguli constatate de autorități

În weekendul trecut, în zona Lacului Noua din Brașov a fost organizat Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, un eveniment dedicat relaxării și petrecerii timpului liber în familie.

În urma numeroaselor sesizări venite din partea cetățenilor, dar și a verificărilor efectuate în teren de polițiștii locali, au fost constatate mai multe nereguli privind desfășurarea activităților.

Printre problemele identificate s-au numărat nerespectarea normelor de salubritate, comercializarea unor produse care nu aveau legătură cu specificul anunțat al festivalului, precum și funcționarea necorespunzătoare a trenulețului destinat copiilor, care ar fi circulat haotic pe aleile parcului, generând disconfort și riscuri pentru siguranța participanților.

În urma acestor constatări, Primăria Municipiului Brașov a dispus închiderea târgului, măsură pusă în aplicare de Poliția Locală Brașov.

Citeste și:  INSCOP: PNL depășește PSD în clasamentul preferințelor de vot pentru alegerile parlamentare. AUR rămâne lider

Autoritățile transmit că astfel de situații afectează încrederea publicului și calitatea evenimentelor organizate în spațiul public, subliniind necesitatea respectării stricte a regulilor de desfășurare.

Totodată, Poliția Locală Brașov anunță intensificarea controalelor la toate evenimentele organizate în municipiu, pentru a asigura respectarea legislației și siguranța participanților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.