Festivalul Narciselor revine la Vad, în acest weekend!

Festivalul Narciselor de la Vad revine după doi ani de restricții din cauza pandemiei. Cea mai mare poiană cu narcise din Europa, Dumbrava Vadului, va fi deschisă din nou publicului larg duminică, 15 mai 2022. De altfel, va fi pregătit și un spectacol folcloric, doar cu artiști din țara Făgărașului.

”Sunteți invitați să puteți vedea narcisele. Cu siguranță anul acesta vor fi numai îmbobocite, am vrut să fac un pic mai devreme festivalul pentru a le prinde îmbobocite și a nu le prinde deschise, sau trecute și din punct de vedere al protecției lor, pentru a nu fi tentante și să fie rupte, deși nu am avut mari probleme în edițiile trecute cu acest fenomen, oamenii au fost destul de înțelegători, dar ca măsură de precauție. Suferim și noi din cauza lipsei de apă, narcisa este o plantă iubitoare de apă, de obicei acolo era practic mocirlă când mergeam să le vedem în trecut, acum este un teren uscat, tare, dar facem tot ce putem pentru a le menține în viață”, a precizat primarul comunei Șercaia, Cristinel Paltin, citat de Radio Tg. Mureș.

Festivalul Narciselor se organizează în fiecare an, în preajma sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena, iar participarea este gratuită. La Vad sunt 398 de ha aflate în arie protejată, pe care cresc narcise. Doar 7 dintre acestea sunt ale comunei, iar celelate 391 de hectare au proprietari privaţi.

Citeste și:  Creșa Brașov promovează educația pentru mediu prin "Săptămâna Verde"

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.