
Iubitorii de vinuri bune sunt așteptați, la finalul lunii octombrie, la o nouă ediție a Festivalului Vinului Premium „Vin la Brașov”.
Evenimentul ajunge la cea de-a 11-a ediție și se va desfășura în 30 și 31 octombrie, la Belvedere Events Center.
Timp de două zile, participanții vor avea parte de degustări de vinuri, muzică live, gastronomie premium și întâlniri cu producători de top, într-un cadru elegant, în inima Brașovului.
Festivalul are și în acest an un partener oficial, SelectWine. Organizatorii anunță că vor reveni în perioada următoare cu detalii despre cramele participante, programul evenimentului și bilete.
Cea de-a 11-a ediție promite, așadar, două zile dedicate vinului de calitate și experiențelor gastronomice, sub mesajul „Descoperă. Degustă. Trăiește experiența vinului!”