FilmeDar – Festival de film ȋn Cetatea Feldioara, 3-5 septembrie 2021

Cetatea medievală Marienburg de la Feldioara devine, în perioada 3-5 septembrie 2021, gazda primei ediții a Festivalului FilmeDar. Festivalul, organizat de Primăria Comunei Feldioara, cofinanțat de Consiliul Județean Brașov și prezentat de Serile Filmului Românesc (SFR), va ȋnsemna pe scurt: 3 zile, 5 proiecţii de film, dezbateri, ateliere și invitaţi speciali din lumea cinematografiei romȃnești.

Cetatea Feldioara este un monument istoric recent restaurat și inclus ȋn circuitul turistic începând cu anul 2018.  În acest timp, ea a devenit un simbol al localităţii și un loc care pulsează de istorie, tradiţii și cultură pentru comunitate şi pentru toţi cei care aleg să se oprească şi să o descopere drept Cetatea cu porţile mereu deschise. Astfel, găzduirea în anii trecuţi a unor proiecţii de film documentar, film de animaţie pentru copii, precum şi film artistic românesc ȋn cadrul Centenarului Filmului Romȃnesc au avut drept urmare firească apariţia unui Festival de Film în care publicul primeşte capodopere ale cinematografiei romȃnești în dar – Festivalul FilmeDar!

Un festival de film românesc desfășurat într-un spaţiu medieval cu o atmosferă aparte, cu proiecţii pe un zid vechi, ȋn curtea Cetăţii Feldioara, devine astfel o intervenţie culturală cu rolul de a pune în valoare atât patrimoniul istoric local, cȃt și valorile cinematografiei romȃnești insuflând noii generaţii de cineaşti redescoperirea peisajului transilvănean. Adresându-ne şi publicului tânar, filmul artistic va depăşi statutul de divertisment devenind cale de accesare a istoriei și culturii, un mijloc de educaţie, iar festivalul ȋn sine o perspectivă a socializării și cunoașterii prin film și dialog în cadrul atelierelor şi dezbaterilor.

Citeste și:  Muzeul de Artă Brașov lansează o nouă serie a evenimentelor „Re:Imagine Brașov” în anul 2024

FilmeDar, aflat anul acesta la prima ediţie şi devenit realitate graţie cofinanţării asigurate de Consiliul Judeţean Braşov şi sprijinului oferit de partenerii implicaţi în comunitate, este maniera noastră de a dărui Filme-n dar, dar şi poveste prin invitaţii care ne vor onora cu prezenţa, personalităţi ale cinematografiei româneşti: doamnele Irina Margareta Nistor şi Ileana Popovici şi domnul Andrei Giurgia, director al Festivalului Serile Filmului Românesc / SFR.

INVITAȚI

Irina-Margareta Nistor

Pentru doctorul nostru de filme lăsăm cifrele să vorbească: peste 17.000 de filme vizionate, dintre care, la peste 1.000 a asigurat și subtitrarea. Născută la data de 26 martie 1957, în București, Irina-Margareta Nistor a îndeplinit, până în prezent, rolul de profesor de limba română, comentator în direct la Oscar, Cannes, BAFTA și César și traducător pentru numeroase cărți, dicționare și casete video.

De asemenea, a colaborat și cu mass-media, la unele publicații fiind chiar redactor-șef. Cinema Paradis, Avanpremiera, Adevărul și Neața cu Răzvan și Dani sunt doar câteva dintre produsele media cu care Irina-Margareta Nistor se identifică. Pentru viața de film a Irinei Margareta Nistor, Ilinca Călugăreanu a realizat documentarul Chuck Norris vs. Communism (2015), fiindu-i dedicat în întregime.

Ileana Popovici

Născută în 1946, la București, Ileana Popovici este absolventă a Conservatorului de Muzică din București. Este actriță, cântăreață și a fost ilustrator muzical la Televiziunea Română. Ileana Popovici este sora mai mică a actriței de teatru Magda Popovici. A apărut în filme precum Reconstituirea, Zile fierbinți, Pentru patrie, Filip cel bun, Accident, 100 de lei, Neînfricații, Prea mic pentru un război atât de mare. A lucrat la TVR din anul 1966, unde a fost producătoare și redactor muzical.

Citeste și:  Muzeul de Artă Brașov lansează o nouă serie a evenimentelor „Re:Imagine Brașov” în anul 2024

După 1989, actrița a apărut în emisiuni precum Bună dimineața și Album duminical. Destinul său a fost schimbat de regizorul Lucian Pintilie, oferindu-i un rol în filmul Reconstituirea, acesta fiind debutul în actorie. Se consideră în primul rând, om de televiziune, cu toate că lumea o știe mai mult ca actriță. În iunie 2017 a fost lansată cartea Reconstituiri cu Ileana Popovici, la Iași, o carte scrisă de Radmila Popovici.

Andrei Giurgia (director al Festivalului Serile Filmului Românesc)

Ne bucură implicarea și susţinerea unor profesioniști a căror experienţă ȋn organizarea unor evenimente de succes dedicate filmului va ajuta cu siguranţă la creșterea Festivalului FilmeDar de la Feldioara. Nu este prima vizită a acestora la Feldioara, ideea Festivalului conturȃndu-se ȋntr-un dialog care a decurs foarte frumos ȋncă de la ȋnceput.

Ne ȋncȃntă așadar cuvintele lui Andrei Giurgia și avem siguranţa ȋn continuitatea acestui proiect:„Primul contact cu publicul din Feldioara a fost în cadrul proiectului Centenarul Filmului Românesc (2019) și acolo a luat naștere ideea organizării unui festival de film. Un loc de poveste și un spațiu unde, de-a lungul anilor, au fost turnate filme, care în prezent se remarcă în portofoliul cinematografic românesc și internațional.Deschiderea reprezentanților comunei Feldioara ne-a motivat să facem tot posibilul ca anul acesta să oferim Filme-n Dar, dorindu-ne ca interesul pentru Cetatea Feldioara să crească prin acest festival de film românesc.

Acest festival poate avea o continuitate și sigur va crește de la an la an și, mai mult decât atât, cu sprijinul autorităților locale putem face să crească și interesul pentru vizitarea zonei și a Cetății prin festival și prin evenimentele culturale organizate”.

PROGRAMUL FESTIVALULUI

Citeste și:  Muzeul de Artă Brașov lansează o nouă serie a evenimentelor „Re:Imagine Brașov” în anul 2024

Vineri, 3 septembrie 2021, ora 20.00 – Cetatea Feldioara

Deschiderea Festivalului – Iniţiere ȋn istoria cinematografiei romȃnești cu Irina Margareta Nistor

Invitată: Ileana Popovici

Proiecţie Film „Pădurea spȃnzuraţilor” (1964), Regia: Liviu Ciulei

Sȃmbătă, 4 septembrie 2021, ora 11.00 – Căminul Cultural Feldioara

Proiecţie Film de animaţie pentru copii „Maria Mirabela” (1981), Regia: Ion Popescu-Gopo, Vladimir Pekar

Sȃmbătă, 4 septembrie 2021, ora 12.00 – Căminul Cultural Feldioara

Atelier „Perspectiva cunoașterii și a socializării prin film”, susţinut de Andrei Giurgia (director SFR)

Sȃmbătă, 4 septembrie 2021, ora 20.00 – Cetatea Feldioara

Iniţiere ȋn istoria cinematografiei romȃnești cu Irina Margareta Nistor 

Invitată: Ileana Popovici

Proiecţie Film „Capcana mercenarilor” (1982), Regia: Sergiu Nicolaescu

Duminică, 5 septembrie 2021, ora 11.00 – Căminul Cultural Feldioara

Proiecţie Film „De-aș fi … Harap Alb” (1965), Regia: Ion Popescu – Gopo

Duminică, 5 septembrie 2021, ora 20.00 – Cetatea Feldioara

Iniţiere ȋn istoria cinematografiei romȃnești cu Irina Margareta Nistor

Invitată: Ileana Popovici

Proiecţie Film „Mirii anului II” (1971), Regia: Jean-Paul Rappeneau

Mai multe detalii despre filme, invitați & cetate pe ȋn secţiunea dedicată festivalului.

În cadrul evenimentelor, se vor respecta măsurile de protecție și distanțare impuse conform legislației în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.