Focar de Hepatita A la Scoala Generală nr. 12 din Brașov. Mai mulți elevi au fost internați la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov cu simptome specifice ‘bolii mâinilor murdare’, cum mai este numită boala.
Conducerea școlii a încercat să ascundă cazul, deși 7 copii din aceeași clasă au fost internați în spital. Pentru că incubația durează 7 zile, în perioada următoare este posibil să apară noi cazuri de infecții.
Cazul a fost preluat de Direcția de Sănătate Publică din Brașov și de Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului Brașov care au declanșat un control la unitatea de învățământ. Reprezentanții DSP încearcă să arunce cauza izbucnirii îmbolnăvirilor pe seama câtorva elevi romi care locuiesc pe strada Carierei și care potrivit purtătorului de cuvânt al DSP ar fi venit bolnavi de acasă și au transmis-o și colegilor. „Am fost sesizat de părinți, aseară, în momentul de față desfășurăm un control la școala numărul 12. Am solicitat prezența echipelor DSP și cercetăm din toate punctele de vedere pentru că pare a fi o situație cu potențial pericol”, a declarat Sorin Susanu, șef Corp de Contron ANPC.
Duminică, Scoala Generală numărul 12 va găzdui Secții de Votare. Toți alegătorii care vor intra în secțiile de votare de la școala generală numărul 12 vor fi expuși la infectia cu Hepatita A.
Este vorba despre alegătorii care sunt arondați Secției 8 de votare, care arondate o parte dintre străzile din centrul Brașovului.
„Am dispus efectuarea în regim de urgență a unei dezinfecții, pentru a nu-i expune pe alegători, din păcate nu mai este timp. Rămâne să-i avertizăm pe Brașovenii care vor veni la vot la această secție de votare să-și ia singuri măsuri de precauție”, ne-a declarat surse implicare în operațiunile de control a infecției cu Hepatita A de la Școala 12 Brașov.