Fostul ministru Dan Șova a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare

Fostul senator și ministru al transporturilor, Dan Șova, a fost condamnat astăzi de Curtea de Apel București la 4 ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influență în dosarul CET Govora. De asemenea fostul director al CET Govora Mihai Bălan a primit 3 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu. Decizia Curții de apel București nu este definitivă și poate fi contestată.

Totodată s-a decis confiscarea a 100.000 de euro de la Dan Șova și peste 1 milion de lei de la Mihai Bălan. 

Este vorba despre dosarul în care Dan Şova a mai fost condamnat în iunie 2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani închisoare, însă a fost eliberat din penitenciar după şase luni, când pedeapsa i-a fost anulată în baza unei decizii a Curţii Constituţionale, care a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă, amintește Agerpres.

Citeste și:  Cum arată vacanța de Paște după intrarea în spațiul Schengen: Luna mai vine cu schimbări în preferințele de călătorie ale românilor

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.