FRF: Sezon regular, play-off şi play-out în Liga 2

Comitetul Executiv al FRF a aprobat, marţi, un nou sistem competiţional pentru disputarea următorului sezon al Ligii a 2-a şi mărirea numărului de participante în Liga a 3-a.

“Liga a 2-a va debuta în 29 august. Astăzi a fost aprobat un nou sistem competiţional pentru disputarea următorului sezon competiţional. Au fost luate în calcul trei variante de format competiţional: primul, cel de tur-retur, clasic. Dacă facem referire la un sistem competiţional cu 20 de echipe, luăm în calcul faptul că în momentul de faţă avem o decizie executorie a Comisiei de Disciplină în ceea ce priveşte situaţia celor de la Pandurii Târgu Jiu. Astfel încât în momentul de faţă avem 20 de echipe în Liga a 2-a. S-a discutat şi scenariul cu 21 de echipe. Dar un scenariu cu 20 de echipe la nivelul ligii se vor disputa 19 etape, ceea ce înseamnă că se va juca un campionat regular disputat într-o singură manşă. După disputarea celor 19 etape, primele şase echipe vor continua competiţia într-un play-off, care se va disputa tur-retur. Echipele de la locul 7 în jos, acestea vor fi repartizate în două grupe şi vor juca într-o singură manşă. Dacă se va păstra numărul de 20 de echipe, ultimele două din fiecare grupă va retrograda direct, iar cele de pe locul cinci vor disputa un meci de baraj în dublă manşă. Al treilea scenariu care a fost discutat face referire la sistemul de repartizare a echipelor în două serii. S-a considerat că repartizarea în două serii ne-ar conduce într-o situaţie destul de dificilă. Astfel am considerat că nu pot fi repartizate echipele. Acesta este scenariul agreat, prin urmare. În ceea ce proveşte promovarea echipelor din Liga a 2-a, dacă niciuna din primele patru echipe nu va deţine licenţa de Liga I, locul echipei respective va fi luat de echipa care se clasează pe următorul loc. Dacă nu avem niciuna din play-off vom merge în play-out. La Liga a III-a am luat decizia de creşte numărul de echipe de la 90 la 100. Zece serii a câte zece echipe”, a declarat preşedintele federaţiei, Răzvan Burleanu.

Citeste și:  Peste 400 dintre cei mai puternici cicliști din Europa sunt așteptați la primul Campionat European de Mountain Bike din România

Conform frf.ro, în ediţia 2020/2021 a Ligii a 2-a, ce va debuta la data de 29 august, echipele participante vor juca fiecare cu fiecare o singură dată în sezonul regular, urmând ca apoi să fie repartizate, pe baza clasamentului, în cea de-a doua fază a competiţiei, play-off sau play-out. La fel ca în ediţia recent încheiată, primele 6 clasate îşi vor disputa locurile de promovare într-un play-off. De această dată, partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formaţie. La finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Liga 1, în timp ce ocupantele locurilor 3 şi 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 şi 7 din play-out-ul Ligii 1.

Citeste și:  Performanțe de excepție pentru juniorii Clubului Sportiv Dinamo București - Centrul Sportiv Brașov, la Campionatele Naționale de Copii și Juniori

Echipele din play-out-ul ediţiei 2020-2021 a Ligii 2 vor fi împărţite în două grupe.

În cadrul şedinţei Comitetului Executiv au fost validate două scenarii, cu 20, respectiv 21 de echipe la start în sezonul 2020-2021 al Ligii 2. Certificarea CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu şi dreptul de participare vor fi stabilite ca urmare a unei decizii a Comisiei de Apel.

Pentru scenariul cu 20 de echipe:

Grupele A şi B din play-out vor avea câte 7 echipe. Se va disputa un singur joc între participante.

Din ambele grupe vor retrograda locurile 6 şi 7.

Cele două formaţii de pe locul 5 în cele două grupe vor juca un baraj pentru menţinerea în Liga 2.

Pentru scenariul cu 21 de echipe:

Citeste și:  Peste 400 dintre cei mai puternici cicliști din Europa sunt așteptați la primul Campionat European de Mountain Bike din România

Grupa A din play-out va avea 7 echipe, în timp ce grupa B va avea 8 echipe. Se va disputa un singur joc între participante.

Din grupa A vor retrograda în Liga 3 locurile 6 şi 7, din grupa B vor retrograda locurile 6, 7 şi 8.

Cele două formaţii de pe locul 5 în cele două grupe vor juca un baraj pentru menţinerea în Liga 2.

Dacă se retrag echipe în timpul sezonului regular, numărul de retrogradate se va micşora corespunzător, însă împărţirea în cele două grupe se va face în acelaşi mod, luând în considerare locurile echipelor retrase ca fiind ultimele.

În ceea ce priveşte Liga a 3-a, Comitetul Executiv FRF a aprobat în şedinţa de marţi, un nou sistem. În noua ediţie de campionat programată să debuteze la 12 septembrie 2020, numărul echipelor participante va fi extins. Vor fi 100 de echipe împărţite în zece serii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.