„Groapă de gunoi” la marginea cartierului Stupini. Au fost aplicate sancțiuni!

Polițistii locali din cadrul Biroului Activitate Comercialǎ și Protecția Mediului fac verificǎri permanente în Municipiul Brașov pentru a constata zonele contaminate cu deșeuri. Ȋn urma acestor verificǎri a fost identificatǎ o nouă zonă în care au fost aruncate câteva mașini pline de deșeuri. Terenul este situat la marginea cartierului Stupini, unde erau aruncate deșeuri menajere sau care proveneau de la diverși agenți economici cu diferite obiecte de activitate – reparații de autovehicule, producție de mobilier, reparare și întreținere utilaje de ridicat și transportat, distribuție de băuturi alcoolice, construcții etc.

În urma cercetărilor efectuate pentru identificarea sursei acestor deșeuri, s-a ajuns la concluzia că ele proveneau dintr-un imobil situat în cartierul Bartolomeu din Brașov, care fusese cumpărat în vara acestui an și închiriat unei societăți comerciale care se angajase prin contractul de închiriere să salubrizeze și să amenajeze imobilul. În acest imobil funcționaseră mai multe societăți comerciale cu exact aceleași obiecte de activitate regăsite și în deșeurile aruncate pe câmp. Chiriașul a efectuat o „salubrizare“, aruncând în câmp 7-8 autovehicule cu deșeuri.

Citeste și:  Opinia ministrului Digitalizării: TikTok nu ar trebui interzis, dar are nevoie de mai multe filtre de securitate

Administratorul societății a fost sancționat contravențional conform OUG nr.195/2005 privind protecția mediului, cu amendǎ în cuantum de 50.000 lei și s-a dispus ca sancțiune complementarǎ ridicarea deșeurilor depozitate și curățarea terenului, în sarcina și pe cheltuiala contravenientului. Contravenientul a început deja această activitate.
Le atragem atenția, pe aceastǎ cale, cetǎțenilor din municipiul Brașov, cǎ sancțiunile prevǎzute în asemenea cazuri nu sunt deloc de neglijat. Potrivit OUG nr.195/2005 privind protecția mediului, amenzile pentru persoanele fizice sunt cuprinse între 3000 lei și 6000 lei, iar pentru cele juridice între 25.000 lei și 50.000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.