Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Sănătății

Bugetul Ministerului Sănătăţii a fost suplimentat cu 332 de milioane de lei, în şedinţa de miercuri a Guvernului, a anunţat ministrul Cseke Attila, potrivit Agerpres.

„La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul a aprobat un proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii. Este vorba despre o sumă de 332,5 milioane de lei”, a declarat Cseke Attila, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Potrivit ministrului, 120 de milioane de lei vor fi alocate pentru continuarea achiziţiei de medicamente necesare în contextul pandemic – 70.000 de noi flacoane de Remdesivir.

„Astăzi, avem în stoc suficiente doze din acest medicament pentru următoarele săptămâni, dar dorim din timp să asigurăm continuitatea tratamentului în spitalele din România, astfel încât, după publicarea în Monitorul Oficial, imediat vom începe demersurile de achiziţie publică pentru acest medicament”, a explicat el.

Citeste și:  Două drone de tip avion, cu decolare verticală, au intrat în dotarea Poliției de Frontieră Române

O sumă de 30 de milioane de lei este destinată pentru finanţarea cheltuielilor necesare funcţionării centrelor de vaccinare anti-COVID, iar alte 30 de milioane de lei pentru suplimentarea achiziţionării de tichete de masă acordate persoanelor cu schemă completă de vaccinare.

Totodată, 152,5 milioane sunt prevăzute pentru continuarea programelor naţionale de sănătate, dintre care:

– 26 de milioane lei pentru achiziţionarea următoarei tranşe de 700.000 de doze de vaccin gripal;

– 20 de milioane de lei pentru achiziţia a 36.000 de doze de vaccin anti HPV;

– 26,5 milioane de lei pentru achiziţia a 135.000 de doze de vaccin hexavalent, destinat imunizării copiilor în primul an de viaţă;

Citeste și:  Vlad Covaliu a devenit campion mondial la sabie la juniori! Performanţă remarcabilă în Arabia Saudită

– 50 de milioane de lei pentru asigurarea medicamentelor antiretrovirale şi antiinfecţioase, pentru pacienţii cu HIV/SIDA, respectiv pentru Programul de tuberculoză;

– 30 de milioane de lei pentru asigurarea fondurilor pentru decontarea testelor RT PCR pentru un număr de 192 de laboratoare, cuprinse în schema de finanţare de la bugetul Ministerului Sănătăţii.

„Această suplimentare se adaugă la cele două suplimentări anterioare ale bugetului Ministerului Sănătăţii, de la sfârşitul lunii septembrie, de 457 de milioane de lei, din care s-au achiziţionat medicamente destinate pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea finanţării Programului de terapie intensivă derulat prin bugetul Ministerului Sănătăţii. În luna octombrie, au mai fost alocate din Fondul de rezervă alte 10 milioane de lei pentru achiziţia vaccinului diftero-tetano-pertussis, necesar în Programul naţional de vaccinare”, a precizat ministrul.

Citeste și:  Adaptarea ofertei educaționale și de formare cu cererea de pe piața muncii, facilitată prin platforma ReCONECT

Cseke Attila, care este şi ministru interimar al Dezvoltării, a precizat că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a disponibilizat 120 de milioane de lei în vederea alimentării Fondului de rezervă bugetară în contextul pandemiei de COVID-19. 

Sursa, Agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.