Guvernul va acorda un ajutor semnificativ pensionarilor cu venituri mici

Ministrul Muncii, a anunțat, la finalul ședinței de Guvern de vineri, că a fost adoptată Ordonanța de Urgență care prevede acordarea unui ajutor financiar românilor cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei. Sprijinul e dat o singură dată, în luna ianuarie. Anterior, ministrul Budăi afirmase că impactul bugetar va fi de 2,56 miliarde lei.

„Vă anunţăm că pachetul social asumat de coaliţia aflată la guvernare care susţine Guvernul României a fost încheiat astăzi cu aprobarea ultimei ordonanţe de urgenţă, a ultimului act normativ, cu implementarea acelui ajutor financiar acordat o singură dată, în luna ianuarie, pensionarilor care au până la 1.600 lei şi egal cu 1.600 pensia”, a declarat Marius Budăi.

„Este o măsură care vine să creeze, pe lângă celelalte măsuri din pachetul social, un scut în jurul celor mai nevoiaşi părinţi şi bunici ai noştri pentru a fi apărați în faţa acestui valul uriaş de scumpiri”, a mai spus Marius Budăi.

Ministerul Muncii a precizat, într-un comunicat de presă, că Ordonanţa de urgenţă prevede acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public de pensii cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei, astfel încât toţi cei care se încadrează în această categorie să aibă un venit de 2.200 de lei în luna ianuarie 2022. Acest lucru înseamnă că cel care are o pensie de 1.600 de lei va primi 600 de lei, iar cei care au pensii mai mici vor primi până la 1.200 de lei.

Citeste și:  Săptămâna Luminată aduce Junii în Cetate, dar și zeci de evenimente în Piața Sfatului, la Pietrele lui Solomon și la Cetățuie

Măsura este prevăzută în Programul de guvernare 2021-2024 şi este menită să vină în sprijinul acestei categorii de persoane vulnerabile, în perioada de iarnă, ca sprijin excepţional.

În total, 2,45 milioane pensionari vor beneficia de acest tip de sprijin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.