Herghelia de lipițani de la Sâmbăta de Jos, un secol de administrare românească

Anul acesta Herghelia de cai de la Sâmbăta de Jos, care este cea mai mare „tezaur” de lipițani din lume aniversează 100 de ani de la trecerea sub administrație românească. Momentul a fost marcat de Regia Pădurilor Romsilva de o postare pe pagina de Facebook, care cuprinde o prezentare a hergheliei, în care sunt punctate cele mai importante momente din istoria obiectivului.

„Azi vă prezentam câteva imagini de la Herghelia Sâmbăta de Jos, cunoscută drept leagănul de creștere a lipițanului românesc.

Anul acesta, se împlinesc 1️ 0️ 0️ de ani de administrație românească a Hergheliei Sâmbătă de Jos

Pentru a vizita Herghelia Sâmbăta de Jos trebuie să mergeți în localitatea Sâmbăta de Jos, din comuna Voila, județul Brașov, unde colegii noștri vă așteaptă cu drag.

Citeste și:  CellEAST - Primul Concurs Internațional din România dedicat exclusiv Violoncelului. Premii în valoare de 11.000 euro

Scurt istoric
Herghelia din Țara Făgărașului a fost fondată în 1874, când au fost aduse, în scopuri militare, pentru armata habsburgică, câteva exemplare de lipiţani proveniți de la Herghelia Lipica din Slovenia ??. Lipițanul este o rasă nepretenţioasă, rezistentă, cu eleganță în mișcare şi foarte energică.
În anul 1913, în preajma izbucnirii războiului mondial, Herghelia Sâmbăta de Jos a fost mutată cu întregul efectiv (322 capete), la Babolna în Ungaria.
În1920, mai exact la data de 18 octombrie, Statul Român reface nucelul de lipițani înființând Herghelia Sâmbăta de Jos. Activitatea de creștere a rasei a început cu trei armăsări pepinieri și 22 iepe mamă.
În noiembrie 2002, herghelia trece în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva.

Citeste și:  Începe cea de-a III-a ediție Orchestra's Conductor Competition

Lipiţanul este considerat legenda vie a Înaltei Şcolii de Echitaţie de la Viena, este cea mai veche rasă modernă de cai din Europa şi face parte din categoria cailor de sânge spaniol. Poate fi vânăt, roib, dereş, murg sau negru, dacă e să vorbim de culorile acestei rase. Datorita eleganţei sale şi a temperamentului, Lipiţanul este principala rasã care se utilizeazã la marile şcoli de dresaj academic din lume.

La Sâmbăta de Jos, una din cele mai importante herghelii de cai Lipițani din lume , se cresc 7 linii de sânge care poartă numele armăsarilor care au stat la baza formării actualelor efective: Conversano, Favory, Maestoso, Neapolitano, Pluto, Siglavy-Capriola și Tulipan.

Citeste și:  CellEAST - Primul Concurs Internațional din România dedicat exclusiv Violoncelului. Premii în valoare de 11.000 euro

În cadrul complexului se află și „Castelul Brukenthal“, edificiu declarat monument de arhitectură ce face parte din patrimonial național.

Castelul a fost construit în perioada anilor 1750-1760 de către clăcașii contelui Brukenthal, fratele lui Samuel Brukenthal – fondatorul Muzeului din Sibiu”, se arată în postarea Regiei Pădurilor Romsilva.

FOTO: Regia Pădurilor Romsilva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.