Ieri a fost o nouă zi plină pentru pompierii militari. Au gestionat aproape 2.000 de solicitări primite din partea populației

În cursul zilei de ieri, 13 august, la nivel național, pompierii militari au gestionat aproape 2.000 de misiuni pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.

Din totalul situațiilor de urgență, o pondere de aproximativ 80% o reprezintă cazurile pentru acordarea asistenței medicale de urgență. În urma acestora, peste 1.500 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.

De asemenea, în acest interval de timp, salvatorii au acționat pentru localizarea și stingerea celor 201 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării. Prin aceste misiuni, colegii noștri au reușit să limiteze propagarea flăcărilor la vecinătăți și să elimine producerea altor situații care să pună în pericol vieți și bunuri.

Citeste și:  Brașovul, în competiția pentru un viitor verde: printre cele 15 orașe din România care visează la neutralitate climatică

Ieri, numărul arderilor de vegetație a fost în continuare unul ridicat, înregistrându-se 143 astfel de intervenții, în urma cărora suprafața afectată însumează aproximativ 700 ha de teren.

Totodată, în ultimele 24 de ore, eforturile salvatorilor s-au concentrat și asupra protecției comunităților și a bunurilor acestora, sens în care echipajele operative au gestionat 225 de situații pentru deblocarea și salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, operațiuni de descarcerare și alte situații de urgență.

În cursul zilei de ieri, datorită eforturilor susținute de pompieri pe timpul intervențiilor derulate, 20 de persoane aflate în situații critice au fost salvate.

Printre alte informații relevante menționăm faptul că, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 12 mesaje de avertizare a populației prin intermediul sistemului RO-ALERT, semnalând prezența animalelor periculoase (urși) în județele Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Harghita și Neamț.

Citeste și:  USR propune lege prin care universitățile să asigure 75% din locurile pentru stagii de practică studenților

În continuare, evoluția situației din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național al IGSU pentru dispunerea măsurilor imediate care să asigure eficientizarea misiunilor de răspuns.

Pentru a afla mai multe informații utile despre cum să preveniți și cum să reacționați în cazul producerii unei situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația de mobil DSU, disponibilă, gratuit, din App Store și Google Play!

Sursa: IGSU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.