Brașovul, în competiția pentru un viitor verde: printre cele 15 orașe din România care visează la neutralitate climatică

Un număr de 16 oraşe din România, printre care și Brașovul, s-au înscris în competiţia lansată în cadrului proiectului M100, pentru a deveni neutre climatic, iar zece dintre acestea vor fi selectate de un juriu internaţional pentru a participa în faza următoare a programului.

Oraşele înscrise în competiţie, ce reprezintă şapte dintre regiunile de dezvoltare ale României, sunt: Alba Iulia, Bistriţa, Bârlad, Braşov, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Oradea, Reşiţa, Sfântu Gheorghe, Timişoara, Târgovişte şi Târgu Mureş.

Un oraș neutru din punct de vedere climatic este acela care nu emite mai multe gaze cu efect de seră decât poate absorbi. Aceasta implică o transformare radicală a modului în care trăim și consumăm.

Citeste și:  Ambasadorul Republicii Slovenia în România, în vizită la Consiliul Județean Brașov

„Prin intermediul platformei naţionale M100 care coordonează eforturile României pentru a atinge ţinte de neutralitate climatică, o misiune oglindă a Misiunii UE „100 de oraşe inteligente şi neutre din punct de vedere climatic până în anul 2030″ şi cu sprijinul partenerilor din Norvegia şi Islanda, cele 10 oraşe din România selectate vor beneficia de informaţii, activităţi de dezvoltare a capacităţii (workshop-uri, webinarii, sesiuni de asistenţă tehnică individuală) şi documentaţie (ghiduri şi modele de documente programatice) pentru elaborarea planurilor de acţiune pentru neutralitate climatică, a planurilor de investiţii şi a altor documente relevante. Participarea la acest program le va oferi oportunitatea de a genera schimbări pozitive şi pe termen lung, de a-şi îmbunătăţi impactul asupra mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2035 şi de a-şi construi comunităţi durabile şi implicate”, susţin reprezentanţii M100, scrie Agerpres .

Citeste și:  Peste 50.000 de abonamente vândute deja pentru Untold 2025

Fiecare propunere transmisă de oraşele candidate va parcurge trei etape: verificarea eligibilităţii, evaluarea tehnică şi calitativă şi selecţia strategică – etapă ce se va concentra pe maximizarea impactului, promovarea diversităţii, stimularea incluziunii şi încurajarea parteneriatelor.

Procesul respectă etapele parcurse la nivel european pentru desemnarea celor 112 oraşe selectate în Misiunea Europeană şi este coordonat de un juriu internaţional format din profesionişti renumiţi din diverse domenii relevante, cum ar fi: urbanism, neutralitate climatică sau dezvoltare durabilă.

Cele zece oraşe selectate din România vor fi anunţate oficial în cadrul evenimentului „Climate Neutrality Forum M100” care va avea loc pe 29 şi 30 octombrie 2024, în Bucureşti, la Mina Museum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.