IGSU: Ce faci dacă te surprinde pe stradă vântul puternic

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, România (IGSU) a postat pe Facebook mai multe sfaturi pentru cetățeni, în cazul în care sunt surprinși de vântul puternic.

„Dacă te afli în aer liber, pentru a evita riscul lovirii sau accidentării, stai departe de copaci înalți, stâlpi de electricitate sau cabluri căzute la pământ! Parchează autoturismul în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.

Dacă ești în locuință, închide ferestrele și ușile și asigură obiectele aflate în balcoane sau la înălțime, pentru a evita riscul căderii și accidentării pietonilor.”

Până mâine dimineață, potrivit avertizării emise de Administrația Națională de Meteorologie, vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, în sudul Olteniei și al Moldovei unde vitezele la rafală vor depăși 55…65 km/h și pe arii restrânse 70…75 km/h.

Citeste și:  Ghidul de finanțare pentru sprijinirea investițiilor destinate producției de compost pe bază de gunoi de grajd și alte deșeuri agricole compostabile a fost pus în consultare publică

Mai multe informații despre modul de comportare în astfel de situații pot fi aflate prin accesarea ghidului din platforma națională de pregătire în situații de urgență, AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.