Imagini incredibile! Uite cum se fabrică ouă artificiale (VIDEO)

Pe internet a fost publicat un clip care arată modalitatea în care chinezii confecționează ouă artificiale din substanțe periculoase pentru sănătate. Ouale false se fac din carbonat de calciu, amidon, rasina, gelatina, alumina si alte produse chimice. Arată exact la fel ca un ou făcut de găină, doar ca în cazul lor lipsește cu desăvârșire… găina.

Așadar, un cumpărător obișnuit ar putea fi ușor păcălit să cumpere această marfă. Deși coaja celor false este ceva mai tare, ea seamănă extrem de bine cu cea reală.

Până și pelicula subțire care protejează interiorul este prezentă în „oul chinezesc”.
Un jurnalist de la revista East Week din Hong Kong a participat la un asemenea curs de instruire, divulgând mai târziu metodele de fabricaţie ale alimentului contrafăcut intr-un reportaj de senzatie.
Totul a fost realizat cu ajutorul unor componente chimice ieftine, cu forme pregatite din timp şi cu ceva îndemânare. Rezultatul? Un ou aproape perfect, mai puţin efectul sau dezastruos pe care-l are asupra sănătăţii oamenilor ce au sansa sa-l consume.

Citeste și:  Serviciul Uber Green se lansează în Brașov. Compania aniversează 6 ani de eco-mobilitate în România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.