În acest weekend, cu bicicleta pe Linia 20

Weekendul acesta le aduce iubitorilor de sport și natură singura cursă de biciclete care se desfășoară integral pe drumul care face legătura dintre Brașov și Poiana Brașov. Aflată la a doua ediție, competiția ,,Linia 20”, denumită după numele liniei de autobuz care leagă orașul nostru cu Poiana, va reuni, în cele două zile, 300 de bicicliști, amatori și profesioniști.

Evenimentul este organizat de Asociația Cetatea Brașovului în parteneriat cu Primăria Brașov și are ca scop promovarea ciclismului în comunitatea brașoveană.

Pe traseul pe care circulă autobuzul 20, din Livada Poștei în Poiana Brașov, iubitorii acestui sport, amatori și profesioniști, pot participa la una dintre cele 4 probe: individuală, cu start în bloc; family; contratimp pe echipe; contratimp individual.

,,În weekendul 19-20 octombrie organizăm, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov, concursul de ciclism de șosea Linia 20. Concursul se află la a doua ediție și așteptăm la start aproximativ 300 de cicliști amatori și profesioniști. Vom avea patru probe de concurs, distribuite astfel: sâmbătă, 19 octombrie, două probe pe care noi le numim «populare», una de start în bloc individuală și o probă family, ambele cu start de la ora 15.00, iar duminică vom avea alte două probe, contratimp individual și contratimp pe echipe, cu start de la ora 10.00 și de la ora 14.00. Pe parcursul celor două zile, pentru desfășurarea competiției în condiții de siguranță, traseul Livada Poștei – Poiana Brașov va fi închis circulației publice în următoarele intervale: sâmbătă între orele 14.00 și 18.00, iar duminică,  între orele 9 .00-11.30 și 13.00 – 15.30. Așteptăm la concurs cât mai multe persoane. Îscrierile vor fi deschise și în ziua concursului, dar așteptăm mai ales suporteri care să susțină concurenții, în zonele special amenajate pe traseul concursului. Mulțumim și vă așteptăm în weekend la concursul «Linia 20», iar pentru mai multe informații vă rugăm să consultați site-ul linia20.ro.”, a declarat Andrei Moise, de la Asociația Cetatea Brașovului.

Citeste și:  Staţiile ITP din toată țara pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Competiția de ciclism „Linia 20“ este organizată de Asociația Cetatea Brașovului, cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Brașov, prin Ghidul de finanțare a proiectelor sportive, pe linia de finanțare pentru dezvoltarea sportului de masă.

Competiția va avea startul în Livada Poștei și sosirea în parcarea mare din Poiana Brașov. Lungimea traseului este de 11,7 km, cu o diferență de nivel pozitivă de 577 de metri.

Probele și programul competiției:

  • Sâmbătă, 19 octombrie 2024 – Probele populare, cu start de la ora 15.00.
  • Proba individuală cu start în bloc. Se adresează cicliștilor care vor să își încerce puterile pe traseul spre Poiana Brașov. Se va putea rula în pluton, ca în marile tururi cicliste;
  • Proba Family – o probă necompetitivă, perfectă pentru cei care vor să petreacă timp de calitate alături de familie. Nu contează viteza, ci bucuria de a fi împreună!
  • Duminică, 20 octombrie 2024 – Probele de contratimp.
  • Contratimp pe echipe, start la ora 10.00. Sunt echipe de 4 cicliști, la categoriile feminin, masculin sau mixt, care vor concura între ele. Startul va avea loc la intervale de 60 de secunde;
  • Contratimp individual, start la ora 14.00.
Citeste și:  Pensiile românilor se majorează! Valoarea Punctului de Referință crește cu 12,1% și ajunge la 91 de lei

Restricții de circulație

Pe parcursul celor două zile, pentru desfășurarea competiției în condiții de siguranță, traseul Livada Poștei – Poiana Brașov va fi închis circulației publice în următoarele intervale orare:

  • sâmbătă, 19 octombrie: între orele 14.00 – 18.00;
  • duminică, 20 octombrie: între orele 9.00 – 11.30 și 13.00 – 15.30.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.