În cazul în care va avea probleme de sănătate, papa Francisc are demisia deja semnată

Papa Francisc a dezvăluit într-un nou interviu, că, după ce a fost ales în 2013, a semnat o scrisoare de demisie care va fi folosită dacă, într-o zi, probleme grave şi permanente de sănătate îi vor face imposibilă îndeplinirea sarcinilor sale.

„Mi-am semnat demisia şi i-am spus: în cazul unui impediment medical sau de altă natură, iată demisia mea. O aveţi”, a precizat suveranul pontif.

Francisc, care a împlinit sâmbătă 86 de ani şi pare să fie sănătos, cu excepţia unei afecţiuni la genunchi, a făcut aceste declaraţii într-un interviu pentru ziarul spaniol ABC.

Francisc a spus că i-a dat scrisoarea secretarului de stat al Vaticanului de atunci, cardinalul Tarcisio Bertone, care a servit şi sub papa emerit Benedict al XVI-lea. Bertone a rămas în această funcţie timp de aproximativ şase luni după ce Francics a fost ales, la 13 martie 2013.

Citeste și:  Drumul vechi spre Poiana Brașov, noua alee de promenadă a orașului

Papa suferă de o afecţiune inoperabilă a genunchiului care l-a forţat să folosească în ultimele luni un scaun cu rotile. El a fost nevoit să-şi anuleze sau să-şi reducă activităţile în repetate rânduri în cursul anului din cauza durerilor pe care le resimte şi a recunoscut într-un interviu din luna iulie că, în ceea ce priveşte activităţile sale, trebuie să o ia mai încet.

„Cred că la vârsta mea şi cu această problemă trebuie să mă păstrez puţin pentru a putea servi bisericii. Sau, dimpotrivă, să mă gândesc la posibilitatea de a mă retrage”, declara el.

Predecesorul lui Francisc, papa Benedict al XVI-lea, a demisionat în 2013 din cauza unor probleme de sănătate şi locuieşte în prezent la Vatican.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.