În Poiana Brașov astăzi se pornesc tunurile de zăpadă artificială

Având în vedere condițiile meteo care permit funcționarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale pe timpul zilei, precum și prognoza pentru următoarea perioadă, începând de mâine, cu temperaturi pozitive, autoritățile din Brașov au luat decizia de a produce zăpadă artificială și pe parcursul zilei de astăzi, în zonele unde era necesar să creasca grosimea stratului de zăpadă.

În prima etapă vor fi pornite instalațiile de pe pârtiile Lupului Inferior și Subteleferic, de la intersecția cu breteaua spre Bradul în jos.

În aceste condiții, schiați cu precauție, reducând considerabil viteza, deoarece în zonele în care acționează instalațiile de producere a zăpezii, consistența acesteia este diferită, încetinind foarte mult alunecarea. Totodată, purtați ochelari de schi, pentru a beneficia de o vizibilitate bună.

Citeste și:  Cum arată vacanța de Paște după intrarea în spațiul Schengen: Luna mai vine cu schimbări în preferințele de călătorie ale românilor

În zonele în care se produce zăpadă au fost montate atenționări cu privire la producerea de zăpadă artificială.

Toate pârtiile sunt în condiții foarte bune. Stratul de zăpadă bătută pe pârtiile din partea superioară a muntelui are aproximativ 60 de cm, iar pe cele din partea inferioară are 40 de cm.

Astăzi se schiază pe toate pârtiile din masivul Postăvarul: Kanzel, Doamnei, Ruia, Drumul Roșu, Sulinar, Subteleferic, în zona superioară a pârtiei Lupului, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), Lupului inferior. Și pârtiile pentru începători, Bradul și Stadion, sunt deschise pentru cei care vor să învețe să schieze.

Instalațiile de transport pe cablu care funcționează astăzi sunt telecabina Capra Neagră, telegondola, telescaunul Ruia și teleschiurile Ruia, Bradul și Stadion.
Temperatura în această dimineață, la ora 9.00 este de -10 grade Celsius în masiv și – 5 grade în Poiana Brașov.

Citeste și:  Asociația Antiteatru prezintă piesa "Crocodil", astăzi, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov
Sorin Toarcea, PR Primăria Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.