
Primăria Municipiului Brașov continuă programul de modernizare a locurilor de joacă din cartiere. Astăzi, primarul George Scripcaru a inaugurat două noi spații destinate copiilor, amenajate pe strada Mureșului, la numerele 3 și 5.
Cele două locuri de joacă au fost refăcute de la zero și dotate cu echipamente noi, adaptate atât copiilor cu vârsta sub 3 ani, cât și celor mai mari. Printre dotările instalate se numără complexuri de joacă cu turnuri și figurine, leagăne, cumpene pe arcuri, elemente de joacă pe arc, precum și o groapă cu nisip. La locul de joacă de pe strada Mureșului nr. 5 a fost montat și un leagăn tip cuib, care poate fi utilizat inclusiv de copiii cu dizabilități.
„Continuăm să refacem locurile de joacă din cartiere, astfel încât copiii să aibă spații moderne și sigure cât mai aproape de casă. Cele două locuri de joacă de pe strada Mureșului au fost refăcute complet și au echipamente pentru mai multe categorii de vârstă. Este important să avem astfel de spații în toate cartierele și să le aducem la un standard cât mai bun, pentru ca cei mici să se poată bucura de ele în condiții de siguranță”, a declarat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.
Echipamente noi pentru copiii din zonă
Locul de joacă nr. 129, de pe strada Mureșului nr. 5, a fost dotat cu un complex de joacă cu două turnuri, o cumpănă pe arcuri, două elemente de joacă pe arc, un leagăn din lemn cu două coșuri destinat copiilor mai mici de 3 ani, un leagăn cu două șezuturi pentru copiii mai mari de 3 ani și un leagăn tip cuib, care poate fi utilizat și de copiii cu dizabilități. Tot aici a fost amenajată o groapă cu nisip delimitată cu borduri din cauciuc.
Valoarea echipamentelor instalate la acest loc de joacă este de 85.440 de lei, iar împreună cu lucrările de amenajare, materialele și împrejmuirea din lemn, investiția ajunge la 108.113 lei, fără TVA.
La locul de joacă nr. 128, de pe strada Mureșului nr. 3, au fost instalate un complex de joacă cu turn, un complex de joacă în formă de avion, o cumpănă pe arcuri, două elemente de joacă pe arc și două tipuri de leagăne, unul destinat copiilor cu vârsta sub 3 ani și unul pentru copiii mai mari.
Valoarea echipamentelor este de 100.155 lei, iar valoarea totală a amenajării, inclusiv materialele, gardul din lemn și manopera, este de 118.503 lei, fără TVA.
În total, municipalitatea a investit 226.616 lei, fără TVA, pentru refacerea și dotarea celor două locuri de joacă de pe strada Mureșului.
Prețurile echipamentelor includ transportul, materialele necesare și montarea acestora în teren.