
Astăzi, 16 iunie 2025, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” al județului Brașov a desfășurat un exercițiu tactic cu forțe și mijloace în teren la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Dr. I.A. Sbârcea” din municipiul Brașov.
Scenariul a presupus izbucnirea unui incendiu la nivelul etajului 1 al unității medicale, cu degajări mari de fum și posibilitatea ca două persoane să fi fost surprinse în interior.
Apelul de urgență a fost preluat prin SNUAU 112, iar forțele de intervenție au fost mobilizate imediat la locul evenimentului. La acest exercițiu au participat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară și un echipaj SMURD.
Obiectivele principale au vizat testarea modului de reacție în cazul unui incendiu într-o unitate sanitară, exersarea procedurilor de evacuare și salvare a victimelor, precum și perfecționarea cooperării între structurile implicate.
Astfel de exerciții contribuie semnificativ la creșterea siguranței pacienților și a personalului medical, asigurând un răspuns rapid și eficient în situații reale de urgență. Pregătirea continuă și colaborarea eficientă între instituții sunt elemente esențiale pentru protejarea vieții și a bunurilor în orice împrejurare.
Sursa, ISU Brașov