Încep viramentele pentru indemnizațiile membrilor secțiilor de votare

De astăzi începem viramentele reprezentând plata indemnizațiilor pentru președinții, locțiitori și membrii secțiilor de votare de la alegerile parlamentare din 1 decembrie care au optat pentru plata în cont. Mâine, după ora 12.00, aceste sume se vor găsi în conturile beneficiarilor.
Pentru persoanele care au optat pentru plata în numerar sau cele care au prezentat un IBAN care nu era al titularului, nu era valid sau au prezentat cont de valută, plata va începe de joi, 19 decembrie. Indemnizaţia se va elibera personal, pe baza actului de identitate valabil, în original, conform următorului program:

  • joi – 19 decembrie, intre orele 14.00-17.00
  • vineri – 20 decembrie, între orele 11.00-14.00 .
Citeste și:  Astăzi este Blue Monday: cea mai deprimantă zi a anului

Plățile se vor face la casieria Primăriei Braşov (B-dul Eroilor nr 8, intrarea dinspre parcul N. Titulescu, la subsol).
După aceasta dată, indemnizațiile neridicate vor fi virate la Instituția Prefectului Brașov. De aceste indemnizații beneficiază 376 de președinți și locțiitori și aproximativ 1.500 de membri ai birourilor secțiilor de votare.

Sumele de plată pentru președinți și locțiitori, cu pontaj complet, este de 1.642 lei, iar pentru membri, de 1.237 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.