Începând de azi, s-au redus tarifele pentru terminarea apelurilor fixe şi mobile

Începând de astăzi, 1 iulie 2021, operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România vor practica un tarif de 0,7 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor mobile, iar operatorii de telefonie fixă un tarif de 0,078 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor fixe. Această măsură se aplică conform prevederilor Regulamentului Delegat (UE) 2021/654 al Comisiei Europene, ce stabileşte tarifele maxime de terminare care vor putea fi aplicate de operatori.

Regulamentul Comisiei Europene este obligatoriu şi se aplică direct, fără a necesita transpunere în legislaţia naţională.

Tariful maxim pentru terminarea apelurilor mobile

Tariful de terminare a apelurilor mobile este cu aproape 8% mai mic faţă de cel practicat până acum şi va fi perceput de către toţi operatorii de telefonie mobilă desemnaţi cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile reţele publice de telefonie.

Regulamentul Comisiei Europene stabileşte şi tarifele pentru următorii ani, ce se vor aplica şi în România astfel:
– 0,55 eurocenţi/minut în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022;
– 0,4 eurocenţi/minut în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023;
– 0,2 eurocenţi/minut de la 1 ianuarie 2024.

Tariful maxim pentru terminarea apelurilor fixe

Tariful de terminare a apelurilor fixe este cu aproximativ 20% mai mic faţă de cel practicat până acum.

Regulamentul Comisiei Europene prevede o nouă scădere a tarifului maxim pentru terminarea apelurilor fixe de la 1 ianuarie 2022, când va ajunge la 0,07 eurocenţi/minut.

Ce este tariful de terminare

Tariful de terminare reprezintă preţul plătit de un furnizor de servicii de telefonie altui operator în reţeaua căruia este terminat apelul efectuat de proprii utilizatori. Acest preţ se regăseşte în tariful perceput utilizatorului final care iniţiază apelul.

ANCOM este instituţia care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurentei şi inovaţiei pe pieţele comunicaţiilor electronice şi serviciilor poştale, administrarea pro-competitivă a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotaţie şi resurse tehnice asociate), încurajarea investitiilor eficiente în reţele şi infrastructuri şi promovarea conectivităţii ultra-rapide. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitaţi www.ancom.ro, www.portabilitate.ro şi www.veritel.ro. Pentru a testa şi monitoriza calitatea serviciului de internet, accesaţi www.netograf.ro. Pentru a consulta acoperirea cu semnal mobil a localităţilor, drumurilor naţionale şi judeţene din România, accesaţi www.aisemnal.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.