Începând de mâine, brașovenii se vor putea bucura de magia sărbătorilor de iarnă și pe patinoarul din piațeta Sf. Ioan/Accesul și patinele sunt gratuite

Începând din 30 noiembrie, și până în 28 februarie, brașovenii se pot bucura, gratuit, de frumusețea sportului pe gheață la patinoarul din Piața Sf. Ioan. Cu o suprafață de 600 de m.p., este cel mai mare patinoar amplasat de primărie, având o suprafață de gheață dublă față de cel de anul trecut. Deschiderea oficială va avea loc mâine, la ora 19.30, cu un spectacol pe gheață al sportivilor de la secția de patinaj artistic a Clubului Corona Brașov.

,,Magia Crăciunului vine, și în acest an, și pe patine, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Astfel că, de mâine, brașovenii se pot bucura, în următoarele 3 luni, de cel mai mare patinoar pe care municipalitatea l-a instalat în Brașov. Și pentru că este un patinoar pentru toți brașovenii, accesul este gratuit, iar cei care nu au patine, le pot primi tot gratuit. Vă așteptăm să simțiți din plin frumusețea sărbătorilor de iarnă pe patinoar, dar și în toate locurile și la toate evenimentele pe care, împreună cu partenerii noștri, vi le-am pregătit în cadrul evenimentului Magia iernii la Brașov”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.

Citeste și:  Primăria Brașov amenajează peste 80 de locuri de parcare pentru cei care accesează serviciile instituției

Patinoarul va fi deschis până în data de 28 februarie. Programul de funcționare este de luni până vineri, între orele 15:30 – 20:00, iar sâmbătă și duminică, patinoarul va fi deschis între orele 11:00 și 21:00. Fiecare serie va avea o durată de 90 de minute, urmată de 30 de minute pentru curățarea și refacerea gheții.

Pe timpul mini-vacanței de 1 decembrie și a vacanței de iarnă a copiilor, programul zilnic va fi identic cu cel de duminica. Astfel, în perioada 30.11 – 04.12.2022, patinoarul va fi deschis între orele 11:30 – 21:00. Între 05.12 și 22.12.2022, programul va fi de luni până vineri: 15:30 – 20:00, ultima serie va fi de o oră, iar sâmbătă și duminică, programul va fi între 11:00 – 21:00. În perioada vacanței de iarnă, 23.12 – 08.01.2023, programul va fi, zilnic, între orele 11:30 -20:00.

Citeste și:  Creșterea anuală cu doar 5% a plăților digitale generează în 5 ani majorarea PIB-ului României cu 7 miliarde lei

Începând cu data de 09.01 și până în 28.02.2023 se revine la programul diferențiat pentru zilele lucrătoare și weekend, astfel de luni până vineri programul va fi de la 15:30 la 20:00, ultima serie 1 oră, iar sâmbăta și duminica programul va fi între orele 11:00 – 21:00

Intrarea pe patinoar va fi gratuită. Vizitatorii pot folosi patinele proprii sau patinele pentru copii și adulți puse la dispoziție tot în mod gratuit.

Tot în Piața Sf. Ioan, brașovenii și turiștii vor putea bucura de o cana de ceai cald sau de vin fiert, de gogoși, clătite și alte bunătăți pe care le vor găsi la food-truckurile din această piață.

Citeste și:  Caroline Fernolend: Săsoaica ambițioasă care a pus Viscri pe harta lumii

Vă reamintim că miercuri, 30 noiembrie, Brașovul redevine un oraș din poveștile de iarnă și intră în magia sărbătorilor. Astfel, de la ora 17.00, brașovenii sunt invitați să participe, în Piața Sfatului, la evenimentele dedicate aprinderii luminițelor de sărbători și deschiderii oficiale a celui mai mare Târg de Crăciun de până acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.