Începe a treia sesiune de înscriere pentru firme, in Programele Rabla Clasic si Rabla Plus

Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă că, astăzi, de la ora 10.00, începe a treia sesiune de înscriere pentru Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus pentru persoane juridice, potrivit Agerpres.

Bugetul alocat acestei etape este de 17,5 milioane de lei pentru Rabla Clasic şi 26,5 milioane de lei pentru Rabla Plus.

Programele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) vor avea anul acesta un buget de aproximativ 2,7 miliarde de lei, sumă care va fi utilizată atât pentru onorarea angajamentelor rezultate din sesiuni anterioare, cât şi pentru continuarea programelor deja consacrate şi pentru finanţarea unor programe noi, a informat, miercuri, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

Citeste și:  Craft Show. Ateliere demonstrative de meșteșuguri casnice - țesut și cusut, la Brașov

Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Fondului pentru Mediu şi al AFM a fost aprobat în şedinţa de Guvern din această săptămână, potrivit sursei citate.

Bugetul total al Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional – Rabla Clasic 2020 – 2024 – va fi suplimentat cu 560 milioane lei pentru înscrierile persoanelor fizice şi juridice. De asemenea, bugetul total al Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic 2020 – 2024 – Rabla Plus – va fi suplimentat în anul 2022 cu 680 de milioane de lei pentru înscrierile persoanelor fizice şi juridice.

Citeste și:  Exponate inedite la primul muzeu al sporturilor din România, inaugurat la Brașov

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.