Început bogat al lunii mai, la Opera Brașov

Miercuri, 5 mai 2021, de la ora 18.30, Opera Brașov transmite, online, recitalul vocal-instrumental Im wunderschönen Monat Mai”, susținut de artiștii Operei Brașov: Maria Catrina – soprană, Előd Gábor – vioară/violă și Lioara Frățilă – pian. Evenimentul muzical cuprinde lieduri de Johannes Brahms: „Erinnerung”, „An ein Bild”, „Meine Liebe ist grün”, dar și „Sonata pentru violă și pian op. 120 nr. 1” și compoziții ale lui Robert Schumann: „Widmung” și „Die Lotosblume” din ciclul de lieduri „Myrten”, piesa care dă titlul recitalului – „Im wunderschönen Monat Mai”, precum și „Phantasiestücke” op. 73 pentru violă și pian.

„Unele dintre cele mai expresive lieduri germane din perioada romantică sunt și cele care aparțin compozitorilor Robert Schumann (1810 – 1856) și Johannes Brahms (1833 – 1897). Reprezentanți de seamă ai creației miniaturale vocale, cu acompaniament de pian (fiecare scriind peste 250 de lieduri), cei doi își etalează măiestria cu care evocă, prin muzică, stări, trăiri, sentimente umane sau frumusețea naturii”, afirmă Maria Catrina, solistă în cadrul acestui recital. 

Evenimentul va fi transmis, online, pe canalul oficial de YouTube: https://www.youtube.com/watch?v=vnA2bKMG1TM, pe pagina de Facebook a Operei Brașov și va putea fi vizionat gratuit!

Sâmbătă, 8 mai 2021, de la ora 18.30, vă invităm la Gala de operă „Amore all’Opera”, ce va putea fi urmărită, LIVE, pe canalul oficial de YouTube al Operei Brașov, precum și pe pagina de Facebook. Soliștii Operei Brașov, împreună cu Orchestra noastră, au pregătit un program muzical de excepție, ce cuprinde pagini din marea literatură lirică universală. Veți putea audia arii și duete memorabile din operele „Răpirea din serai” și „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, „La Bohème” și „La Rondine” de G. Puccini, „Il Trovatore” de G. Verdi, „Lʼitaliana in Algeri” de G. Rossini, „Pescuitorii de perle” și „Carmen” de G. Bizet, „Faust” de Ch. Gounod, „Lakmé” de L. Delibes, „Rusalka” de A. Dvořák sau tulburătorul sextet din „Lucia di Lammermoor” de G. Donizetti.

Pe scena Operei Brașov, vor evolua soliștii: Aurelia Florian, Adrian Mărcan, Carmen Topciu, Alexandru Aghenie, Anda Pop, Mihai Irimia, Nicoleta Chirilă, Marian Rește, Valentina Mărgăraș, Dan Popescu, Mădălina Bourceanu, Sonia Hazarian. Ei vor fi acompaniați de Orchestra Operei Brașov, condusă de maestrul Mircea Holiartoc. Coordonator spectacol: Valentina Mărgăraș. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.

Spectacolul va fi transmis, online, în direct, pe pagina de Facebook a Operei Brașov și pe canalul oficial de YouTube:https://www.youtube.com/watch?v=90qoctn-tIE și va putea fi vizionat gratuit!

Evenimente desfăşurate cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.