Incidența în București a trecut de 9.6/1000

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă București, întrunit în ședință extraordinară, a luat sâmbătă mai multe măsuri care au intrat în vigoare începând de ieri, 3 octombrie. Astăzi, 4 octombrie 2021 – ora 10:00, valoarea ratei de incidență este 9.64 la mia de locuitori pentru București.

În spațiile publice: piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție.

Este permisă desfășurarea orelor de educație fizică doar în spații deschise, fără obligativitatea purtării măștii de protecție.

În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura în Municipiul București cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție.

Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.