Inspectorul Teodorescu a pus pe jar Poliția Brașov

Polițiștii Brașoveni au intrat în alertă și-l caută pe vărbatul despre care mai mulți bătrâni din Brașov au povestit că le-a sunat la ușă, prezentându-se drept domnul Teodorescu de la Primărie. Individul le-ar fi spus bătrânilor că vrea să-i ajute cu medicamente si alimente. Cum Primăria Brașov a negat existența unui astfel de angajat, dar și o astfel de practică, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov s-a autosesizat și a pornit o anchetă pentru depistarea individului. Până la identificarea și prinderea lui, polițiștii îi sfătuiesc pe brașoveni să nu primească persoane necunoscute în casă și să nu le încredințeze sub niciun pretext, bani, valori, acte sau date personale.
„În urma apariției în mediul online a unor informații cu privire la faptul că un bărbat, care pretinde că ar fi reprezentantul unei autorități publice locale „contactează persoane vârstnice, sub pretextul că îi ajută cu mâncare și medicamente”, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov -Biroul de Investiții Criminale, s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt”, se arată în comunicatul IPJ Brașov.
Primăria neagă existența inspectorului Teodorescu.
„Având în vedere ca pe un site de socializare au apărut informații cu privire la faptul ca un anumit domn Teodorescu, de la Primarie, contactează persoanele in vârsta, pretinzând ca Primaria vrea sa ii ajute cu mâncare și medicamente, Directia de Asistenta Socială face următoarele precizări :

  • Direcția de Asistență Socială Brașov nu efectuează vizite la domiciliu decât în urma solicitării prealabile a potențialilor beneficiari sau a aparținătorilor acestora pentru evaluare, încheierea contractelor de furnizare servicii sociale sau ulterior, pentru monitorizare. Astfel, persoanele vârstnice vulnerabile sunt în evidența noastră, au deja o relație stabilită și cunosc asistenții sociali care îi monitorizează. În ultimul timp, angajații noștri nu au efectuat nicio vizită la domiciliul persoanelor vârstnice înafara celor menționate anterior;
  • Având în vedere contextul actual, în perioada următoare vom implementa programe destinate persoanelor vârstnice vulnerabile care vor fi făcute publice în prealabil și care vor veni în sprijinul beneficiarilor la cererea acestora sau a persoanelor apropiate seniorilor;
  • Modalitatea de intervenție pentru sprijinirea persoanelor vârstnice va fi stabilită de comun acord cu cei ne vor apela la numărul 0800 420 123, linie telefonică la dispoziția persoanelor vârstnice vulnerabile. – Nu există niciun angajat al Direcției de Asistență Socială Brașov sau al Primăriei Brasov pe nume „TEODORESCU. Facem un apel la persoanele vârstnice vulnerabile să nu cadă în capcana unor astfel de persoane rău intenționate în aceste momente în care spiritul civic și dorința de întrajutorare ar trebui să ne caracterizeze”, se arată în comunicatul de presă al Primăriei Brașov.
Citeste și:  Ziua Internațională a Păsărilor va fi celebrată și la Grădina Zoologică din Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.