iPhone 11 – două camere pe spate şi opţiuni noi pentru culori

Apple a prezentat marţi, la evenimentul de toamnă al companiei, telefonul iPhone 11, care este prevăzut cu două camere pe spate şi opţiuni noi pentru culori, preţul de bază fiind de 699 de dolari, relatează Reuters.

Cele două camere pe spate vor susţine funcţionarea pe timp de noapte, la lumină scăzută, precum şi fotografiile cu unghi ultra larg. Apple a subliniat şi capacitatea iPhone 11 de a efectua selfie-uri cu mişcare lentă, această funcţie foto fiind promovată sub numele de „slofies.”

Dispozitivul va fi disponibil în culorile roşu purpuriu, verde, alb, roşu, negru şi galben. IPhone 11 va avea o baterie cu autonomie mai mare cu o oră comparativ cu cea a iPhone XR şi un preţ de bază mai scăzut, cel al iPhone XR pornind de la 749 de dolari.

Apple a prezentat marţi şi actualizări pentru Apple Watch şi iPad.

Apple Watch Serie 5 va avea un ecran pornit permanent, o durată a bateriei de 18 ore şi funcţie pentru apel de urgenţă internaţional disponibilă în peste 150 de ţări. Preţurile pornesc de la 399 de dolari sau 499 de dolari cu serviciu celular, iar dispozitivele vor putea fi comandate începând de marţi, iar în magazine din 20 septembrie. Preţul Apple Watch Serie 3 va porni de la 199 de dolari.

Apple a mai anunţat că a şaptea generaţie de iPad va avea un preţ de bază de 329 de dolari şi va fi disponibil pentru comenzi începând de marţi, iar în magazine din 30 septembrie.

”Cred că ne aflăm într-o perioadă de aşteptare, până la 5G. Clienţii care deţin iPhone X nu vor avea motive să cumpere un model îmbunătăţit”, a declarat Patrick Moorhead, analist la Moor Insights & Strategy.

Apple obţine o parte importantă din profit prin îmbunătăţirea memoriei pentru dispozitivele cu capacitate mare de stocare, iar Moorhead a spus că scăderea preţurilor cipurilor ar putea ajuta Apple să absoarbă costul tarifelor produselor fabricate în China, care ar urma să afecteze telefoanele mobile de pe 15 decembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.