Jandarm brașovean decorat de Președintele României

Profesionalismul, seriozitatea, dăruirea, implicarea de care a dat dovadă domunl plutonier adjutant CRISTEA Marius în cei 15 ani de activitate, au fost răsplătite de Președinte României, domnul Klaus Werner IOHANNIS prin conferirea Medaliei „Bărbăție și Credință”, Clasa a III-a, cu însemn pentru militari.

„Marius este un jandarm dedicat total profesiei pe care a ales-o cu sufletul și reușește să facă de fiecare dată mai mult decât atribuțiile prevăd. Calm, înțelegător și cu un simț anticipativ bine dezvoltat, a reușit de multe ori să identifice persoane certate cu legea și să le oprească din a săvârși infracțiuni”, transmit reprezentanții Jandarmeriei Brașov.

Meritele lui i-au fost răsplătite și prin acordarea Titlului de excelență „PRO URBE” în anul 2020 de către Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Brașov.

Citeste și:  Salvamontiștii brașoveni deschid ușile "Școlii Altfel" cu ateliere captivante și activități educative

„Ne mândrim cu astfel de colegi și îl felicităm sincer pentru decorația primită!”, mai spun reprezentanții Jandarmeriei Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.