Jandarmeria Română şi Patriarhia Română, din nou parteneri ai campaniei „Donează sânge, salvează o viaţă!”

Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi Patriarhia Română organizează o nouă acţiune de donare de sânge la nivel naţional. Pe 7 şi 8 octombrie, Inspectoratul General împreună cu Inspectoratele Judeţene ale Jandarmeriei Române vor trimite 1.000 de jandarmi la toate Centrele de Transfuzie Sanguină din toată ţara pentru a dona sânge.

Alături de jandarmi vor fi prezenţi şi voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale. Ca de fiecare dată, voluntarii CMN vor dona şi se vor ocupa de organizarea şi aprovizionarea cu apă, ceai, cafea şi produse alimentare necesare înainte şi după actul medical desfăşurat pe parcursul celor două zile de donare.

Campania „Donează sânge, salvează o viaţă!” a debutat în anul 2013, la iniţiativa părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru, cel care este şi coordonatorul proiectului şi se derulează cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Citeste și:  Human Mobile Devices a dezvăluit prima sa gamă de smartphone-uri sub brand propriu: HMD Pulse Pro, HMD Pulse+ și HMD Pulse

Din 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis extinderea campaniei la nivel naţional şi internaţional. Din 2013 şi până acum s-au recoltat 2.450 litri de sânge de la 35.000 de donatori fideli.

Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.