Jandarmii brașoveni, la datorie, în minivacanța de 1 Mai

Jandarmeria Brașov va asigura măsuri de ordine și siguranță publică în perioada 29 aprilie – 1 mai a.c. în contextul sărbătoririi Zilei Internaționale a Muncii – 1 Mai, în toate zonele unde sunt anunțate adunări mari de persoane și unde în mod obișnuit brașovenii și turiștii aleg să–și petreacă timpul liber.

Efective de jandarmi sunt prezente la Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus pentru a asigura măsuri de ordine publică, cu ocazia desfășurării manifestării religioase prilejuite de sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, astfel încât, acest eveniment la care se preconizează o prezenţă ridicată de participanţi, să se desfășoare în condiții sigure.

Recomandăm credincioșilor care participă la slujbă să manifeste înțelegere față de măsurile luate de forțele de ordine și să adopte un comportament civilizat, adaptat solemnității momentului.

Citeste și:  Bursa Locurilor de Muncă Brașov revine pe 17 mai, la Casa Armatei

Vom acorda o atenție deosebită traseelor montane, zonelor de agrement și de picnic, acolo unde misiunea jandarmilor montani este aceea de a acorda sprijin și îndrumare, fiind pregătiți să intervină în ajutorul persoanelor aflate în dificultate, și vin cu următoarele recomandări pentru turiști:

  • Să se informeze temeinic despre traseul ales (lungime, durată, grad de dificultate, echipament necesar, etc);
  • Să consulte starea vremii și să fie pregătiți cu echipament pentru vreme rea (ploaie, vânt, grindină), având în bagaj echipament impermeabil;
  • Să se deplaseze numai pe trasee marcate și să nu se abată de la traseul stabilit;
  • Să nu aprindeți focul în zone neamenajate sau în imediata apropiere a pădurii şi nu lăsați în urmă resturi menajere care dăunează mediului înconjurător;
  • În caz de accidente, probleme de sănătate, să solicite ajutorul autorităților;
  • În cazul în care întâlnesc animale sălbatice, să nu se apropie de ele pentru a face fotografii sau pentru a le hrăni;
  • Să respecte muntele, să se bucure de frumusețea naturii, să respecte zonele protejate, vegetația și oamenii întâlniți.
Citeste și:  Lista medicamentelor compensate și gratuite a fost extinsă

În data de 1 Mai în municipiul Brașov se vor desfășura mai multe evenimente la care vor participa multe persoane, cum ar fi tradiționala Paradă a Junilor, concerte și spectacole, tocmai de aceea numărul jandarmilor a fost sporit în aceste zone, și vă adresăm cetățenilor următoarele sfaturi: să ascultați indicațiile forțelor de ordine, să vă supravegheați temeinic copiii, să acordați o atenţie sporită bunurilor şi obiectelor personale și să evitați să vă implicați în incidente ce ar putea aduce atingere ordinii publice.

Pentru orice situație de urgență, apelați cu încredere numărul unic pentru apeluri de urgență 112!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.