Judecătorul Cristi Danileţ, exclus din magistratură pentru postările de pe TikTok

Judecătorul Cristi Danileț anunță că CSM (Consiliului Superior al Magistraturii) a decis luni excluderea sa din magistratură din cauza a două filmulețe publicate anul trecut pe TikTok despre care magistratul spune că reflectă viața sa privată și nu au legătură cu justiția.

Danileț a fost sancționat pentru manifestările de pe rețelele de socializare, în baza art. 99 din Legea 303/2004. Judecătorul a fost găsit vinovat de „manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu”.

„Azi s-a decis excluderea mea din magistratură de către CSM pentru doua filmulețe publicate anul trecut pe TikTok: într-unul tai gardul viu de acasă, în celălalalt curăț o piscină. Nu am făcut atunci nicio afirmație în legătură cu justiția și imaginile nu au legătură cu profesia. Este fix viața mea privată pentru care nu înțeleg să dau socoteală nimănui. Abaterea reținută este „conduita prin care se aduce atingere imaginii justiției”. Soluția s-a luat cu majoritate de voturi, căci unii membri CSM au găsit că sunt reale neregulile invocate de mine referitoare la modul în care s-a realizat cercetarea de către Inspecția Judiciară. Evident, voi formula recurs la ICCJ și sunt sigur că se va remedia această soluție. Îmi voi continua îndeplinirea atribuțiilor până se ia decizia finală”, a scris Cristi Danileț pe pagina sa de Facebook.

Cristi Danileț a postat pe internet filmări în care executa mișcări de karate sau imagini în timp ce tundea gardul viu din curte. Potrivit unor surse g4media.ro din cadrul CSM, Danileţ a fost sancţionat cu excluderea din magistratură pentru că este deja la a doua abatere disciplinară şi ar fi penibilizat profesia prin postările video de pe Tik Tok.

Citeste și:  Moda Eco-friendly: branduri sustenabile pe care să le porți în 2024

Cristian Danileț este cunoscut drept unul dintre magistrații reformiști din România. Cristi Danileț poate face recurs la Curtea Supremă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.