Kids Tâmpa, fără noroc în derby-ul de la Zărnești

ACS Kids Tâmpa Brașov a pierdut, 2-3 (0-2), derby-ul din deplasare, contra celor de la Olimpic Zărnești. O partidă atractivă pentru microbiștii brașoveni prezenți în număr mare la stadion, cu multă ambiție și dăruire, cu 5 goluri și multe alte ocazii la cele două porți. Gazdele au condus cu 2-0 la pauză și a apoi au făcut repede 3-0, dar apoi „urșii” au avut o revenire foarte bună și au punctat de două ori, prin Stoica și Moldovan. Chiar dacă pe final au rămas în zece jucători, după ce Negotei a fost eliminat pentru două cartonașe galbene, au fost foarte aproape de a întoarce rezultatul, însă imprecizia la finalizare și reflexele foarte bune ale portarului advers au păstrat cele 3 puncte la Zărnești.

Citeste și:  Fântânile arteziene din Brașov vor fi repuse în funcțiune în următoarele săptămâni

„Un meci pe care l-am început prost, cu gol primit în minutul 2. A venit apoi golul de 2-0 al gazdelor în minutul 15, iar după pauză s-a făcut rapid 3-0 după un corner. Am avut o răbufnire de orgoliu după golul trei și am început să jucăm din ce în ce mai bine, drept dovadă că am marcat de două ori și ne-am apropiat pe tabelă. Chiar dacă am jucat pe final în zece, am avut două ocazii foarte mari, prin care puteam întoarce rezultatul în favoarea noastră, dar am ratat cu seninătate. Este frustrant că iar a mai trecut un meci și nu am luat niciun punct. Trebuie să ne concentrăm acum pe ultimul joc din 2022, cel din deplasare cu Sepsi 2, și să încheiem anul cu un rezultat pozitiv care să ne ajute din punct de vedere moral înaintea asaltului final din primăvară”, a declarat unul dintre antrenorii principali ai Kids Tâmpa, Ciprian Anghel.

Olimpic Zărnești – ACS Kids Tâmpa Brașov 3-2 (2-0)
Au marcat: S. Mihai (min. 2), Berloiu (min. 15), Micliș (min. 50)/Stoica (min 60), Moldovan (min. 8)
Cartonaș roșu: Negotei (min. 85)
Stadion: Celuloza – Zărnești

Citeste și:  Creșterea anuală cu doar 5% a plăților digitale generează în 5 ani majorarea PIB-ului României cu 7 miliarde lei

ACS Kids Tâmpa Brașov: Roman (min. 46 Drăghici) – Sburlea (min. 80 Kerekes), Potecu (min. 85 Cupu), Bordea, Negotei – Șerban, Vasu – Stoica, Moldovan, Clinci (min. 46 Garvalov) – Nechita
Antrenori: Vasile Tatarciuc, Ciprian Anghel
Antrenor cu portarii/Team Manager: Ionuț Murariu
Preparator fizic: Eusebiu Velea

În ultima etapă din 2022, pe 3 decembrie, Kids Tâmpa Brașov va juca, în deplasare, cu Sepsi OSK 2 Sf. Gheorghe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.