Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede că bacşişul va fi trecut pe nota de plată şi pe bonul fiscal

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, prin care bacşişul va fi trecut pe nota de plată şi pe bonul fiscal.

Şeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Camera Deputaţilor a adoptat pe 13 decembrie, decizional, un proiect de lege iniţiat de fostul senator Eugen Teodorovici care prevede evidenţierea bacşişului pe nota de plată şi pe bonul fiscal.

Citeste și:  Drumul din Grid intră în lucru! Contract semnat pentru modernizarea DJ 130B Părău - Grid - Perșani

Potrivit proiectului, sumele care provin din bacşis vor fi distribuite angajaţilor integral şi banii din bacşiş sunt consideraţi venituri cu reţinere la sursă, fără a fi cuprinse în baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale şi nici nu intră în zona de aplicare TVA.

Astfel, operatorii economici au obligaţia de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului oferit, între 0% şi 15% din valoarea consumaţiei.

Prevederile ar urma să intre în vigoare, potrivit prezentei legi, de la 1 ianuarie 2023, iar nerespectarea acestor dispoziţii pot fi sanţionate cu amendă de la 2.000 la 4.000 de lei, scrie news.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.