La Brașov, a început distribuirea gratuită a măștilor pentru persoanele vulnerabile

De astăzi a început distribuirea gratuită, către persoanele din categoriile vulnerabile, a măștilor achiziționate de municipalitate. Aproximativ 6.200 de beneficiari vor primi câte 30 de măști de protecție împotriva coronavirusului, până la punerea în aplicare a programului guvernamental care prevede acordarea acestui ajutor.

,,După cum știți deja, Guvernul a emis în luna mai OUG nr. 78/2020, care prevede asigurarea de măști de protecție persoanelor din categoriile defavorizate. Pentru că licitația derulată de Guvernul României, respectiv Ministerul Sănătății, referitoare la punerea în aplicare a prevederilor acestei ordonanțe este contestată și nu este pusă în practică nici acum, am discutat cu colegii mei de la Direcția de Asistență Socială din Primăria Municipiului Brașov și cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, și, pentru a preveni răspândirea Coronavirus, am propus Comitetului Local pentru Situații de Urgență și Consiliului Local achiziția de măști de către municipalitate, pentru a le distribui persoanelor de pe raza municipiului Brașov care se află în baza de date a DAS. Astăzi a început distribuirea lor către beneficiari și cred că este un lucru util, necesar și benefic la nivelul municipiului Brașov, având în vedere efectele pandemiei și situația dificilă în care aceste persoane se află“, a declarat reprezentantul Primăriei Brașov.

Citeste și:  Cu ocazia manifestărilor prilejuite de comemorarea zilei de 15 Noiembrie 1987, RATBV va devia temporar cinci trasee de transport public de călători

Pentru săptămâna aceasta (miercuri, joi și vineri) au fost programate 1.500 de persoane îndreptățite, din categoria persoanelor vârstnice care există în baza de date DAS ca beneficiari de alte servicii și beneficii sociale, pentru a intra în posesia măștilor.

     Pentru a veni în sprijinul persoanelor vulnerabile, verificarea îndeplinirii criteriilor de eligibilitate, precum și programarea în vederea preluării măștilor se poate face telefonic. În acest sens, Direcția de Asistență Socială Brașov a pus la dispoziție patru numere de telefon:

0770 736790; 0770 725765; 0783 125574 și 0727 700401

     Distribuirea măștilor de protecție se va face cu respectarea tuturor regulilor impuse de autorități în această perioadă și luarea măsurilor necesare în scopul protecției beneficiarilor și a securității și sănătății angajaților.

Actele necesare sunt:

-copie act de identitate;

-copie certificat de handicap (persoanele încadrate în grad de handicap);

-copie cupon de pensie aferent lunii în curs ( pentru persoanele vârstnice).

Citeste și:  De la birocrație la eficiență: SIMRU, noua platformă digitală pentru o administrație centrală transformată

     Prin Hotărârea C.L.S.U. nr. 12/13.08.2020 Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Brașov a propus achiziția și distribuția de măști de protecție, până la punerea în aplicare a OUG nr. 78/2020, în număr de 30 măști de protecție/persoană, pentru un număr estimat de 6.200 persoane defavorizate de pe raza Municipiului Brașov. Prin H.C.L. nr. 465/2020, a fost aprobată această propunere și au fost achiziționate din fonduri de la bugetul local a măștilor necesare.

Precizăm că, în data de 21.05.2020, guvernul a adoptat OUG nr. 78/2020,  care prevede acordarea gratuită de măști de protecție unor categorii de persoane și familii defavorizate. Conform actului normativ, achiziția măștilor de protecție se face de către Ministerul Sănătății, iar distribuția către beneficiari se face de către autoritățile publice locale, cu ajutorul asistenților medicali comunitari, al mediatorilor sanitari, al asistenţilor sociali sau a altor angajaţi din cadrul serviciului public de asistenţă socială.

În aceste condiții, în conformitate cu H.C.L. nr. 465/2020, se vor acorda un număr de 30 de măști de protecție/persoană vulnerabilă achiziționate din fonduri de la bugetul local următoarelor categorii de persoane:   

Citeste și:  Nicolae Ciucă și PNL, campanii pe teme economice

           a) persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare  (172 persoane);      

        b) persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (173 persoane);

        c) pensionarii sistemului public de pensii care au împlinit vârsta de 65 de ani şi ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare (3897 persoane);

   d) persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (1803 persoane).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.