La un pas de tragedie: Un gard improvizat s-a prăbuşit în centrul oraşului

O adevărată tragedie a fost la un pas să se producă în centrul oraşului, din cauza unei constrcţii neautorizate. Proprietarul unui teren situat pe strada Neagoe Basarab a ridicat un gard de protecţie care să-i delimiteze proprietarea. Un gard solid, dar insuficient asigurat, iar furtuna de joi seara a pus gardul construcţia la pământ. Din fericire prăbuşirea gardului nu a surprins pe nimeni pe strada sau pe proprietate, astfel încât nu s-au înregistrat victime.

„Incidentul s-a produs în timp ce șantierul se afla în monitorizarea polițiștilor locali de la Biroul Disciplină în Construcții și Afișaj ștradal. Aceștia formulaseră deja plângere penală, din cauza faptului că nu a fost respectată autorizația de construire, astfel că supravegherea era efectuată cu scopul de a se asigura că nu se mai lucrează pe șantier, până la soluționarea plângerii penale. Totodată șefului de șantier i s-a pus în vedere să își asigure urgent lucrarea pentru a limita la maxim riscul de producere a vreunui accident, motiv pentru care constructorul se va apuca de consolidare a zonei afectate”, a declarat Anca Lăutaru, purtător de cuvânt la Poliția Locală Braşov.

Citeste și:  Începe un proiect de infrastructură care va deschide calea unei noi conectări rutiere între Braşov şi Sibiu! O alternativă la DN1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.