Legendara trupă Pink Floyd lansează o nouă piesă după o pauză de 28 de ani, în semn de susţinere pentru poporul ucrainean

Trupa legendară Pink Floyd lansează astăzi, după o pauză de 28 de ani, o nouă melodie intitulată „Hey, Hey, Rise Up!”, în sprijinul poporului ucrainean. Încasările obținute din cântecul celor de la Pink Floyd vor fi direcționate în scopuri umanitare.

Piesa, prima înregistrată de Pink Floyd după albumul „The Division Bell” (1994), este interpretată de solistul ucrainean Andriy Khlyvnyuk din grupul rock Boombox, alături de chitaristul şi vocalistul David Gilmour şi bateristul Nick Mason. Potrivit Variety, la melodia înregistrată pe 30 martie au contribuit de asemenea basistul Guy Pratt şi clăparul Nitin Sawhney.

„Noi, la fel ca mulţi alţii, am simţit furia şi frustrarea faţă de această acţiune dezgustătoare de invadare a unei ţări independente, paşnice şi democratice şi faţă de uciderea poporului ei de către una dintre cele mai mari superputeri din lume”, a scris pe Twitter Gilmour, care are o noră ucraineană şi nepoţi de la aceasta.

Foto. theguardian.com

Piesa a fost compilată în studio după preluarea vocii lui Khlyvnyuk dintr-un clip înregistrat de artistul ucrainean în piaţa Sofiyskaya din Kiev şi postat pe Instagram. În acel loc simbolic, Khlyvnyuk a interpretat o cunoscută melodie ucraineană de protest, al cărei ultim vers dă titlul noii piese Pink Floyd. Artistul se află în prezent într-un spital din Kiev, cu o rană de şrapnel la picior, conform Variety.

Citeste și:  Human Mobile Devices a dezvăluit prima sa gamă de smartphone-uri sub brand propriu: HMD Pulse Pro, HMD Pulse+ și HMD Pulse

Videoclipul pentru „Hey, Hey, Rise Up!” este realizat de regizorul şi scenaristul Mat Whitecross, iar pe coperta single-ului, concepută de artistul cubanez Yosan León, este desenată o floarea-soarelui galbenă – floarea naţională a Ucrainei – cu un ochi albastru în centru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.