Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei Brașov vor fi iluminate în această seară în culorile Ungariei

Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei Brașov vor fi iluminate în această seară în culorile roșu, alb, verde, culorile specifice drapelului național al Ungariei, pentru a marca importanța comunității maghiare în dezvoltarea orașului nostru, un oraș care de-a ,lungul istoriei a fost nu numai un important centru economic și cultural, ci și un exemplu de bună înțelegere între cele trei etnii care locuiau în spațiul actualului oraș, în afara zidurilor „Cetăţii” (Kronstadt, Brassó): românii din „Şchei” (Obere Vorstadt, Belgerei, Bolgárszeg), maghiarii din „Blumăna” (Blumenau, Bolonya) și sașii din „Orașul Vechi” (Altstadt, Óbrassó).

În urma deciziei Parlamentului de la Budapesta, din 1991, Republica Ungaria are trei sărbători naționale. Ziua Națională este sărbătorită pe 20 august. Este o zi importantă și marcată și de etnicii maghiari din Transilvania și Banat.

Citeste și:  S-a semnat contractul de finanțare pentru extinderea rețelei de gaz din comuna Lisa. Investiție de 10,8 milioane de lei


Potrivit datelor recensământului din 2011, în Brașov locuiesc încă aproximativ 23.000 de maghiari, adică aproximativ jumătate din numărul total al maghiarilor din Județul Brașov.

Facem mențiunea că, din motive tehnice, nu este vorba de o redare fidelă a drapelului, ci de o preluare verticală a culorilor, conform normelor oficiale referitoare la drapelul Ungariei.” – au transmis reprezentanții primăriei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.