Liturghie arhierească la Mănăstirea Predeal

În Duminica Vameşului şi a Fariseului, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii „Sfântul Nicolae” din Predeal, judeţul Braşov. Ierarhul a liturghisit împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, protopopul de Săcele, Sorin Şerban, precum şi alţi slujitori ai sfintelor altare, potrivit mitropolia-ardealului.ro.

În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit diacon pe teologul Pavel Lucian Păduraru, iar diaconul Cătălin Florin Debu a fost hirotonit preot pe seama Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Parohia Predeal.

Credincioşii din Predeal şi din alte localităţi apropiate au participat în număr mare la Sfânta Liturghie arhierească şi la final au ascultat cuvântul de învăţătură al ierarhului.

Citeste și:  Creșterea anuală cu doar 5% a plăților digitale generează în 5 ani majorarea PIB-ului României cu 7 miliarde lei

„Mijlocul de legătură între noi şi Dumnezeu este rugăciunea. Evanghelia de astăzi ne oferă să alegem între două variante, între două feluri de rugăciune, o rugăciune smerită şi o rugăciune plină de orgoliu, de mândrie, de vanitate. Mai presus de toate trebuie să înţelegem că de rugăciunea noastră nu are nevoie Dumnezeu, ci noi avem nevoie de ea. (…) Cei doi oameni din Evanghelia de astăzi reprezintă două moduri de a ne ruga, dar şi două stări în care ne putem afla noi. Primul a fost un vameş care n-a avut curaj să intre în templu şi a rămas la intrare, iar al doilea a fost un fariseu, un om care făcea parte dintr-o clasă aleasă, a fariseilor ce se credeau mai îndreptăţiţi decât alţii pentru că împlineau toate ale Legii. (…) Rugăciunea vameşului a fost primită de Dumnezeu şi a fost oferită ca pildă, pentru că ea, în cuvinte puţine, cuprindea întreaga stare de conştientizare a păcatului şi dorinţă de îndreptare. Chiar dacă fariseul împlinea toate ale Legii, porunca cea mare, a iubirii, lipsindu-i, el le-a pierdut pe toate celelalte, pentru că le îndeplinea formal. De aceea, suntem chemaţi astăzi să conştientizăm că avem şansa mare de a intra în legătură, de a intra în dialog cu Dumnezeu, prin rugăciune. Îi vorbim lui Dumnezeu, nu numai ne gândim la el şi, în aceste vorbe, unele alese din rugăciunile Bisericii, altele rostite de noi, ne exprimăm dragostea noastră ca răspuns la iubirea nemărginită pe care Dumnezeu o are faţă de noi”, a subliniat ierarhul.

Citeste și:  Studiu LEGO: Creativitatea fetelor este afectată de la vârste fragede de presiunea perfecțiunii și de prejudecățile lingvistice

La final, duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Teofil Şerban i-a mulţumit ierarhului pentru vizita arhierească, iar credincioşii au avut posibilitatea să se închine capului Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, păstrat într-o raclă adusă de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.