Lucrări de reparații programate de drumarii brașoveni

În perioada imediat următoare DRDP Brașov va începe programul de punere în ordine a drumurilor naționale și a autostrăzilor pe care le are în administrare. În acest an toate procedurile de achiziție publică și de semnare a contractelor au fost finalizate în timpul sezonului rece astfel încât să nu existe niciun motiv pentru amânarea lucrărilor atât de necesare pe șoselele din centrul țării.

„Noi nu ne putem permite să întrerupem activitatea pentru că drumurile naționale și autostrăzile sunt vitale pentru aprovizionarea populației și a sistemului sanitar în această perioadă dificilă. Mai mult, vom încerca să profităm la maxim de pe urma traficului scăzut din timpul stării de urgență și să începem lucrările pe cât mai multe sectoare. Am luat toate măsurile necesare pentru protejarea atât a personalului propriu cât și a angajaților firmelor cu care lucrăm astfel încât să evităm orice fel de probleme. Lucrările de infrastructură vor avea un rol major în relansarea economiei după terminarea pandemiei și tocmai din acest motiv suntem hotărâți să acordăm tot sprijinul inclusiv colaboratorilor noștri din sectorului privat din domeniul lucrărilor de infrastructură pentru a trece cât mai ușor de acestă perioadă”, a declarat Horia Stancu, Directorul General Regional al DRDP Brașov.

Citeste și:  MDLPA: Noi investiții în infrastructura medicală, culturală, juridică și sportivă

În total la nivelul DRDP Brașov se vor executa 152 000 de mp de repararăți la partea carosabilă și se vor așterne 103 km de covoare asfaltice noi. Lucrările defalcate pe județe sunt următoarele:

1. Pe raza SDN Brașov se vor efectua plombări pe o suprafața totală de 35 000 de mp. De asemenea, se vor așterne covoare asfaltice pe următoarele sectoare de drum: 

  • DN11 pe o lungime de 13 km (între ieșirea din mun. Brașov și limita cu județul Covasna)
  • DN10 pe o lungime de 10 km (între intersecția cu DN11 și localitatea Teliu).

2. Pe raza SDN Sibiu se vor efectua reparații la partea carosabilă pe o suprafața totală de 32 900 de mp și se va așterne un covor asfaltic pe DN1 pe o lungime de 11 km (între limita cu județul Brașov și Scoreiu).

Citeste și:  Serviciul Uber Green se lansează în Brașov. Compania aniversează 6 ani de eco-mobilitate în România

3. Pe raza Secției de Autostrăzi Sibiu se vor efectua plombări cu mixtură la cald pe o suprafață totală de 10 000 de mp. Vom executa și lucrări de eliminare a gropilor mai adânci de 4 cm pe o suprafață totală de 5000 de mp iar burdușirile (denivelări apărute de-a lungul carosabilului) vor fi eliminate pe o suprafață de 1900 de mp. 

Menționăm că pe Autostrada A1, sunt vizate doar lotul Cunța – Săliște respectiv Varianta de Ocolire a Municipiului Sibiu, lotul Sibiu – Săliște fiind încă în administrarea constructorului care va efectua la rândul său reparațiile necesare.

4. Pe raza SDN Târgu Mureș se vor efectua reparații cu mixtură la cald pe o suprafața totală de 38 000 de mp. Se va așterne și un covor asfaltic pe DN16 cu o lungime de 10 km (între limita cu județul Cluj și limita cu județul Bistrița Năsăud).

5. Pe raza SDN Miercurea Ciuc se vor efectua reparații pe o suprafața totală de 33 000 de mp. Se vor așterne covoare asfaltice pe următoarele sectoare de drum: 

  • DN12A pe o lungime de 8 km (pe raza localității Lunca de Sus) 
  • DN13B pe o lungime de 6,5 km (pe o porțiune cuprinsă între localitățile Praid și Borzont)
  • DN13C pe o lungime de 4,5 km (pe o porțiune cuprinsă între localitățile Vânători și Rugănești).
Citeste și:  Taxă de liberă trecere pe anumite drumuri județene din Brașov, pentru maşinile de mare tonaj

6. Pe raza SDN Sfântu Gheorghe se vor efectua plombări pe o suprafața totală de 28 000 de mp. Se va așterne și un covor asfaltic pe DN11 cu o lungime de 23 de km (între Târgu Secuiesc și Oituz).

Toate aceste lucrări se vor efectua de către firme specializate desemnate prin proceduri de achiziție publică. De asemenea, ținem să menționăm că intenția noastră este ca toate lucrările prezentate mai sus să fie finalizate până la sfârșitul lunii iunie, dacă și condițiile meteo vor permite acest lucru. După acestă perioadă nu este exclusă nici suplimentarea lucrărilor programate, dacă vom beneficia de alocări bugetare suplimentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.