
Începând de luni, 27 ianuarie, municipiul Săcele va intra într-o perioadă de modernizare a infrastructurii de apă și canalizare, printr-un proiect important de extindere și reabilitare a rețelelor de servicii publice. Autoritățile locale anunță că lucrările se vor desfășura pe o lungime totală de peste 50 de km pentru rețelele de apă potabilă și 47 de km pentru rețelele de canalizare, cu scopul de a îmbunătăți condițiile de trai ale locuitorilor și de a crește eficiența sistemului de alimentare cu apă și evacuare a apelor uzate.
Prima etapă a proiectului va începe luni și va viza conducta de aducțiune de apă potabilă, ce leagă rezervoarele de pe strada Timocului de cele de pe strada Narciselor. Lucrările vor afecta zece străzi din municipiu, printre care Timocului, Prof. Victor Jinga, George Coșbuc, Caprioarei, Bisericii Române, Valea Cernatului, Carpaților, Ghe. Doja, Mihai Viteazu și Narciselor.
Proiectul, care se realizează în colaborare între Compania Apa Brașov și Primăria Săcele, are un cost total estimat de 136,32 milioane lei, fără TVA, și reprezintă o investiție semnificativă în infrastructura orașului. Autoritățile locale subliniază că lucrările vor contribui la îmbunătățirea calității apei potabile și a serviciilor de canalizare, esențiale pentru dezvoltarea comunității.