Lucrările de consolidare de pe strada Cibinului se apropie de finalizare

Primarul George Scripcaru a verificat șantierul de pe strada Cibinului, unde sunt în curs de finalizare lucrările de consolidare demarate după alunecările de teren produse anul trecut, în urma cărora o porțiune a drumului public a fost afectată.

Intervenția a vizat tronsonul situat în dreptul imobilelor cu numerele 35–38, unde instabilitatea terenului a generat un risc major pentru locuitori și infrastructură. Lucrările au fost realizate în regim de urgență, în baza deciziei Comitetului Local pentru Situații de Urgență, cu scopul de a pune în siguranță întreaga zonă.

„Prevenim riscul de surpare și pericolele asociate unui astfel de teren instabil. Situația era una iminentă, mai ales că în zonă sunt locuințe și oameni care trăiesc aici. Intervenim cu lucrările necesare pentru a pune în siguranță întreaga zonă. O intervenție similară va trebui realizată și în Răcădău, pe strada Molidului“, a transmis primarul George Scripcaru.

Citeste și:  Razie masivă în gările din România. Gara din Brașov, vizată

Proiectul a fost unul complex, desfășurat în condiții de acces dificil, și a presupus realizarea unui sistem solid de consolidare. Pe o lungime de aproximativ 125 de metri s-au turnat peste 230 de piloți de beton, cu lungimi de până la 12 metri.

„Am finalizat execuția taluzului cu geocelule, conform prevederilor din proiect. A fost o lucrare complexă, desfășurată în condiții de acces dificil, care a implicat realizarea a 234 de micropiloți și a unui radier din beton. În perioada următoare va fi montat parapetul, iar până la finalul acestei săptămâni estimăm încheierea tuturor lucrărilor“, a explicat Vlad Biriș, șef Serviciu Administrare Drumuri Publice.

Intervenții similare sunt avute în vedere și în alte zone cu risc, cum ar fi în cartierul Răcădău, pe strada Molidului, unde urmează să fie analizată situația din teren.

Citeste și:  Final Four-ul Campionatului Național de Baschet în Scaun Rulant se joacă la Brașov. Intrarea este liberă

Reamintim că în luna octombrie a anului trecut, pe strada Cibinului s-a produs o alunecare de teren care a dus la surparea taluzului pe o lungime de aproximativ 40 de metri, prăbușirea unor elemente de protecție și doborârea mai multor arbori.

Valoarea contractului este de 2.249.500 de lei, la care se adaugă TVA, lucrările fiind realizate de compania RS Activ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.