„Mândrie în Ie” – Expoziție de ii cusute manual semnată de meșterul popular Zorica Donțu, în Brașov

Centrul Cultural Reduta invită publicul să descopere frumusețea și autenticitatea portului tradițional românesc în cadrul expoziției „Mândrie în Ie”, semnată de meșterul popular Zorica Donțu.

Expoziția va fi deschisă în perioada 15 – 30 iunie 2026, în foaierul Centrului Cultural Reduta, iar finisajul expoziției va avea loc în data de 24 iunie 2026, la ora 15.00, cu prilejul celebrării Zilei Universale a Iei.

Organizată de Serviciul Cultură Tradițională, expoziția reunește o colecție de ii realizate integral manual, fiecare piesă fiind expresia unei pasiuni cultivate de-a lungul anilor și a respectului profund pentru valorile tradiționale românești.

Despre meșterul popular Zorica Donțu

Născută în Târgu Secuiesc, într-o familie cu rădăcini românești și secuiești, Zorica Donțu și-a petrecut copilăria alături de bunicii materni, de la care a moștenit dragostea pentru meșteșugurile tradiționale. Amintirile despre bunica și străbunica sa, care țeseau, torceau, coseau și croșetau, au devenit sursa unei pasiuni care avea să se transforme într-o adevărată vocație.

Citeste și:  Cristian Pomohaci rămâne în arest preventiv în dosarul de trafic de droguri de mare risc

„Îmi amintesc cum bunica mea țesea, torcea și cosea. Am avut șansa să o cunosc și pe străbunica mea, care realiza dantelă croșetată. Păstrez și astăzi bucăți din acea dantelă, iar una dintre cămășile cusute de mine este împodobită chiar cu o parte din munca ei”, mărturisește artista.

Deși a crescut într-un mediu în care cusutul făcea parte din viața de zi cu zi, chemarea către acest meșteșug a venit mai târziu. „La un moment dat am simțit că asta vreau să fac”, spune Zorica Donțu.

De atunci, a realizat peste 30 de cămăși tradiționale, fiecare necesitând sute de ore de muncă, răbdare și dedicare.

Citeste și:  Campanie Națională de Prevenție a Consumului de Alcool: „Fii tu însuți, fără filtre, fără alcool!”

Pentru meșterul popular, realizarea unei ii depășește dimensiunea tehnică a meșteșugului și devine o formă de exprimare profundă: „O cămașă cusută cap-coadă este o muncă extraordinară. Uneori cere sacrificii și te implică pe tine, ca om, în totalitate”.

Expoziția „Mândrie în Ie” oferă vizitatorilor ocazia de a admira creații autentice și de a înțelege mai bine valoarea patrimoniului cultural tradițional românesc, transmis din generație în generație prin talent, răbdare și pasiune.

Detalii eveniment:

  • Expoziție: „Mândrie în Ie”
  • Meșter popular: Zorica Donțu
  • Perioada de desfășurare: 15 – 30 iunie 2026
  • Finisajul expoziției: 24 iunie 2026, ora 15.00
  • Locație: Foaierul Centrului Cultural Reduta Brașov
  • Organizator: Serviciul Cultură Tradițională
Citeste și:  Fabrica de Lapte Brașov a depășit în 2025 pragul de 1 miliard de lei cifră de afaceri

Publicul este invitat să viziteze expoziția începând cu data de 15 iunie și să se bucure de frumusețea iei românești, simbol al identității și creativității populare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.