Militarii rezerviști pun tunurile pe sediile PNL și PSD. „Ne-ați mințit, ne-ați umilit, ne-ați trădat!”

În data de 17.09.2024, începând cu ora 11:00, militarii rezerviști și polițiștii de penitenciare asediază sediile centrale ale Partidului Național Liberal (PNL) și ale Partidului Social Democrat (PSD) din România. Acest protest vine ca răspuns la eșecul actualei clase politice de a actualiza pensiile militare cu solda de grad a personalului activ, promisiune care a fost amânată în mod repetat, fără justificare. Protestatarii sunt revoltați și de comentariile recente făcute în spațiul public de Marcel Ciolacu, care au exacerbat și mai mult tensiunile dintre rezerviștii militari și establishmentul politic. Polițiștii, militarii și polițiștii de penitenciare nu “urlă cu nesimțire”, ci își cer în mod democratic, dreptul la un trai decent, la demnitate și la onoare, transmite Federația Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor.

Citeste și:  Premii importante pentru karatiştii braşoveni la Campionatul European de Karate de la Varșovia

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) îi acuză pe ministrul apărării, Angel TÎLVAR și pe secretarul general al PSD, Paul Stănescu, de manipulare și dezinformare a polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare, deoarece întâlnirea promisă cu Marcel Ciolacu si cu Nicolae Ciucă a fost o strategie politică ieftină de tergiversare în identificarea unor soluții la problemele rezerviștilor. Nici până la data protestului, cei doi lideri politici nu au avut curajul să se întâlnească cu reprezentanții celor care “au urlat cu nesimțire” la porțile partidelor PSD și PNL.

Nu mai suntem dispuși să acceptăm cuvinte goale. Cerem acțiuni și respectul pe care îl merităm. Conflictul în curs între rezerviști și guvern evidențiază necesitatea unui sistem politic mai transparent și mai receptiv, care să răspundă preocupărilor oamenilor care și-au dedicat viața pentru a-și sluji țara.”, declară Cosmin Dorobanțu, președintele sindicatelor din penitenciare.

Citeste și:  Patru pacienți de la un spital privat din Brașov au beneficiat de implantul celui mai prietenos stimulator cardiac

Militarii rezerviști și polițiștii de penitenciare nu renunță la proteste și anunță că, la începutul lunii octombrie 2024, mii de polițiști, militari rezerviști și polițiști de penitenciare vor lua cu asalt Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Interne pentru a-și face auzite vocile și pentru a li se îndeplini cererile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.