Ministerul Afacerilor Externe marchează aniversarea a 20 de ani de la aderarea României la NATO

Astăzi, 29 martie 2024, se împlinesc 20 de ani de la depunerea de către România, la Washington, a instrumentului de ratificare a Protocolului de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord. Din acel moment, România a devenit membru al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Aderarea la Alianță a consacrat revenirea țării noastre la sistemul de valori de care a fost îndepărtată, alături de alte state din Europa Centrală și de Est, din cauza politicii sferelor de influență. Dobândirea calității de membru NATO a fost rezultatul unor demersuri susținute, întreprinse constant de generații de diplomați români, în condițiile sprijinului covârșitor al opiniei publice și ale consensului existent la nivelul clasei politice cu privire la obiectivul aderării.

Citeste și:  Până pe 30 aprilie sunt deschise înscrierile pentru a obține un permis gratuit de călătorie cu trenul Discover EU

În cei 20 de ani de apartenență la NATO, România a parcurs un proces de transformare profundă și ireversibilă, iar capacitatea sa de a contribui la securitatea și stabilitatea euro-atlantică și internațională a crescut considerabil. România a participat activ și continuă să participe la misiunile și operațiunile Alianței și la discuțiile politice pentru îndeplinirea eficientă a sarcinilor sale fundamentale: apărarea colectivă, gestionarea crizelor și securitatea prin cooperare. Cele două decenii de apartenență la NATO au consolidat, totodată, profilul strategic al țării noastre, de promotor al solidarității transatlantice și al unității aliate, de susținător activ al politicii ”ușilor deschise” și al sprijinului pentru partenerii care împărtășesc aceleași principii și valori.

Citeste și:  Alarmă în creștere: Peste 100.000 de intervenții ale polițiștilor în cazuri de violență domestică în 2023

Apartenența la Alianța Nord-Atlantică conferă cele mai puternice garanții de securitate, cu beneficii directe pentru cetățenii români și pentru dezvoltarea democratică, stabilă și prosperă a societății românești. Aceste garanții și beneficii sunt cu atât mai relevante astăzi, într-un context de securitate în continuă deteriorare, marcat de războiul de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și dominat de evoluții imprevizibile și de încercări de subminare a ordinii internaționale bazate pe reguli.

Sursa, Ministerul Afacerilor Externe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.